Ion Iliescu: Nu tot ce am trăit în comunism a fost rău, nu tot ce trăim acum este bine



Fostul preşedinte Ion Iliescu a scris, pe blog, cu prilejul aniversării a declanşării la Bucureşti a Revoluţiei din 1989, că românii au acum libertatea de a schimba ceea ce este rău, în pofida limitărilor democraţiei şi a faptului că "nu tot ce am trăit în comunism a fost rău, nu tot ce trăim acum este bine".

Ion Iliescu
Ion Iliescu

"Azi se împlinesc 27 de ani de la un moment definitoriu din istoria României, un moment de demnitate şi curaj, de solidaritate, al poporului român. Căderea regimului ceauşist, o dictatură personală, care a făcut imposibilă o schimbare paşnică la nivel politic şi economic, este simbolul căderii «comunismului» în Estul Europei", a scris Ion Iliescu, pe blog.

El susţine că realizările românilor de după Revoluţie ne dau "tot dreptul să fim mândri", chiar dacă schimbările au fost făcute prin muncă, sacrificii şi suferinţă.

"Nu tot ce am trăit în comunism a fost rău, nu tot ce trăim acum este bine. Acum însă avem ceva în plus: libertatea de a schimba ceea ce este rău. Depinde de noi să folosim această libertate, şi, din nou solidari, ca în decembrie 1989, să schimbăm ceea ce trebuie schimbat, cu instrumentele politice pe care ni le pune la îndemână democraţia. Nu idealizăm democraţia, ca sistem politic, ştim ce limite are, dar ştim şi că, fără ea, sacrificiile celor care au luptat pentru libertate în decembrie 1989 ar fi inutile. Din respect pentru sacrificiul lor, şi în semn de omagiu, trebuie să facem astfel încât democraţia să rămână starea normală a sistemului politic românesc", a afirmat primul preşedinte al României post-decembriste.

Acesta a arătat că, după integrarea euro-atlantică, România are o altă bătălie importantă de dus, anume dezvoltarea durabilă a ţării astfel încât populaţia să aibă o viaţă mai bună. "Este prea multă sărăcie în ţară, avem probleme în sistemele de educaţie, sănătate, protecţie socială. Nu vom realiza nimic din ceea ce ne-am propus dacă nu vom fi uniţi, dacă nu vom folosi inteligent munca şi gândirea tuturor românilor. Revoluţia Română trebuie să ne unească, nu să ne dezbine", avertizează Iliescu.

"Să ne înclinăm în faţa tuturor celor care, în agitatul secol XX, au purtat lupta cu regimurile totalitare care, din păcate, au marcat viaţa românilor atât de multă vreme. Fiecare, în felul său, şi-a iubit ţara, şi a făcut supremul sacrificiu pentru binele ei", a conchis Ion Iliescu.

Etichete: Ion Iliescu

0/3 COMENTARII
Andrei
26 Dec 11:56
+0
VOTURI
-0
In comunism nu exista mancare cu expectia painii si cartofilor, magazinele erau goale, toata lumea era imbracata la fel, nu exista lumina, program TV doar 2 ore (si ala cu Ceausescu), nu exista libertatea de exprimare, nu erau cafenele, baruri, restaurante, nu aveai voie sa iesi din tara. Pe de alta parte, nunexista somaj, toti aveau un loc de munca, insa cu banii nu puteai cumpara nimic, pentru ca nu exista nimic.....Nu e insa de mirare ca multi din generatia veche plang dupa comunism; acestia sunt oamenii care nu s-au putut adapta, care sunt azi saraci dar care au uitat ca nici atunci nu aveau nimic, cu exceptia locului de munca de unde sa se intoarca. Memoria e selectiva, creierul tinde sa infrumuseteze lucrurile "de alta data". Asa se intimpla cu toti oamenii, indiferent daca au trait in comunism sau capitalism: "inainte era mai bine" sau "good old days" este sintagma care exprima reactia individului la o societate careia nu i se mai poate adapta din diverse motive: varsta, nivelul de pregatire, inteligenta.....
aaa
22 Dec 21:05
+0
VOTURI
-0
Da asa e, nu mai pot de dorul statului la coada cate 10 ore la carne, ulei, lapte, oua etc... Mie dor cand nu aveam caldura, apa calda, curent. Pentru cei din stratosfera comunista au fost timpurile de aur, pentru restul - iadul pe pamant.
yyyxxx
22 Dec 13:47
+0
VOTURI
-0
De data asta are dreptate. Este greu de inteles si judecat oamenii secolului 20 prin gandirea din 2016.

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h