Isărescu: Nu am văzut niciodată în cei 25 de ani pericole mai mari la adresa stabilității economice



Guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, avertizează că perspectiva creșterii deficitului bugetar la aproape 4% din PIB în 2017 pune în pericol stabilitatea macroeconomică pe care România a obținut-o cu greu în ultimii ani și, în consecință, convergența economiei românești către zona euro.

BNR a revizuit in scadere cu 0,8 puncte procentuale prognoza de inflatie pentru 2016
BNR a revizuit în scădere cu 0,8 puncte procentuale prognoza de inflație pentru 2016
Foto: ziarulconstanta.ro

"Trebuie să fim realiști. Personal, nu am văzut niciodată în cei 25 de ani pericole mai mari la adresa stabilității economice și financiare a României. Deși am avut o creștere substanțială a salariului minim, situația macroeconomică bună este adevărat nu se reflectă întocmai la nivelul populației și firmelor. Există nemulțumiri, există tensiuni. Mulți oameni și multe firme mici o duc în continuare greu. (...) Când încă mai sunt multe de făcut pentru ca stabilitatea macroeconomică să se transmită în creșterea nivelului de trai și a calității vieții, ne confruntăm cu riscul adevărat de a pierde cel puțin o parte din progresele obținute atât de greu. Creșterea deficitului public în 2016 până la limita europeană de 3% din PIB și mai ales perspectiva unui deficit bugetar de aproape 4% din PIB în 2017 va duce categoric la intrarea datoriei publice pe o traiectorie ascendentă și ne arată că nu am învățat destul din principiul potrivit căruia în perioada de creștere economică susținută, trebuie să și economisim. Când avem mai mult, nu trebuie să cheltuim tot, trebuie să facem rezerve", a explicat marți Mugur Isărescu, în cadrul unei conferințe pe teme de dezvoltare regională, relatează Agerpres.

În opinia sa, în cazul în care nu se acționează pentru conservarea avantajelor obținute în ultimii ani, economia României riscă nu doar stagnarea ci chiar îndepărtarea de zona euro către care tinde. "Dacă nu suntem atenți putem nu doar să stagnăm economic (avem deja o stagnare a producției industriale) dar și să întârziem procesul de convergență. Înainte de a căuta convergența trebuie să evităm divergența. Aderarea la zona euro, bazată pe o strategie echilibrată, poate fi un proces benefic, un adevărat catalizator menit să crească competitivitatea economiei românești și să fie o adevărată ancoră care să limiteze posibilele derapaje macroeconomice. Suntem astăzi într-un moment crucial. Pentru a asigura o dezvoltare sustenabilă este esențial să nu cumva să facem pași înapoi, să nu punem în pericol realizările economice obținute în urma procesului atât de dificil de consolidare fiscală și stabilitate macroeconomică. Exact acum când înregistrăm una din cele mai importante creșteri economice din România, să nu punem în pericol această evoluție prin inițiative legislative contrare acestui lucru", a mai spus Isărescu.

Cu toate acestea, guvernatorul BNR a admis faptul că economia crește, în prezent, pe baza consumului intern și mai puțin sau chiar deloc pe baza exporturilor. Și investițiile în infrastructură sunt foarte reduse, fapt care împiedică dezvoltarea regională a României. "Nu avem încă o autostradă care să traverseze Carpații, nu avem o centură completă a Bucureștiului, nu am terminat nici măcar cei 16 km care leagă A1 de DN1. Jumătate din localitățile țării nu au canalizare, apă curentă etc. Toate acestea necesită investiții publice. Trebuie o adevărată chibzuială în cheltuirea banului public", a subliniat șeful BNR.

Potrivit acestuia, cu o infrastructură de transport, investițiile nu s-ar mai concentra doar la zona de vest a țării și ar ajuta și la dezvoltarea celorlalte regiuni.

Guvernatorul BNR a menționat și necesitatea stabilității legislative, fără de care nu se pot atrage investiții.

Etichete: bnr, Mugur Isărescu

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE