ISMB a publicat lista cu centrele unde elevii de a VIII-a din Capitală susţin Evaluarea Naţională



Inspectoratul Școlar al Municipiului București a publicat lista cu centrele unde elevii clasei a VIII-a din Capitală vor trece prin probele Evaluării Naționale 2019, fiind 206 de astfel de centre. Începând cu săptămâna următoare, absolvenții clasei a VIII-a vor da aceste teste, potrivit Mediafax.

EVALUARE NATIONALA
EVALUARE NAŢIONALĂ

Cele mai multe centre de examen sunt în sectorul 2, cu un total de 43 de unități în care elevii clasei finale din ciclul gimnazial vor susține probele Evaluării Naționale 2019. În sectorul 1 vor fi 41 de centre de examen, urmat de sectorul 3 cu 35 astfel de centre, sectorul 6 cu 32, sectorul 4 cu 28, respective sectorul 5 cu 27 de unități.

Lista centrelor de examen poate fi consultată pe ismb.edu.ro.

Începând cu săptămâna următoare, absolvenții clasei a VIII-a vor trece prin probele Evaluării Naționale, primul examen pe care aceștia îl vor susține fiind cel de la Limba și literatura română, care va avea loc pe 18 iunie.

Potrivit calendarului publicat de Ministerul Educaţiei, elevii clasei finale din ciclul gimnazial vor continua sesiunea de examene cu proba la matematică, care urmează să aibă loc în 20 iunie. Sălile de clasă în care va avea loc Evaluarea Națională a absolvenților clasei a VIII-a vor fi supravegheate video şi audio.

Etichete: 2019, evaluare naţională, evaluare nationala 2019, ISMB

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE