Istoria Halei Matache în imagini GALERIE FOTO



Hala Matache a început să fie demolată, luni seară, în jurul orei 22. Hala va fi mutată câţiva metri mai în spate faţă de actualul amplasament pentru a face loc Bulevardului Uranus, arteră ce va lega Piaţa Victoriei de Casa Poporului. Construită între anii 1887 şi 1899, Hala Matache Măcelarul - monument al arhitecturii inginerești din secolul al XIX-lea - a ajuns, după un veac de istorie, să fie demolată de reprezentanţii aceleiaşi autorităţi locale care au construit-o în urmă cu 114 ani.

Zona intersecţiei Buzeşti–Griviţa se număra, odinioară, printre cele mai vii locuri din București şi constituia un adevărat prilej de mândrie pentru Micul Paris de la finele secolului al XIX-lea. Atunci, în această zonă era marginea oraşului, iar negustorii se întâlneau pentru a face troc. Aici a venit, prin 1879, şi Matache Loloescu, măcelar de seamă care şi-a pus prăvălia fix pe colţ.

Pentru că era la marginea oraşului, Matache atrăgea negustori din toate colţurile ţării şi ale lumii. Grecii se strângeau cu produse de patiserie şi făceau concurenţă macedonenilor, care îmbiau trecătorii cu baclavale şi poale-n brâu. Oltenii veneau cu carnea, de vită, oi sau pasăre, dar şi cu legume şi fructe proaspete. Turcii şi bulgarii aduceau dulciuri şi băuturi răcoritoare, iar evreii vindeau haine şi mărunţişuri de mercerie.

Forfota mare din piaţă i-a determinat pe micii afacerişti să-şi construiască prăvălii şi birturi, nelipsite din nicio piaţă care se respecta. Toate casele din zonă au fost aliniate acestui trend şi au fost construite după modelul clasic de prăvălie, cu spaţiu de deschidere jos şi cu camere pentru locuit la etaj. Practic, toată activitatea din zonă se învârtea în jurul prăvăliei lui Matache.

După circa șapte ani de la sosirea lui Matache Lololescu în București, Primăria Bucureștiului a luat decizia de a construi hala. Proiectul acesteia, executat de Serviciul Tehnic al Comunei în anul 1886, a fost realizat în două etape, în 1887 şi apoi în 1898-1899, potrivit Wikipedia.

Construcția inițială a halei, din oțel nituit, suplă și perforată, acoperită în lateral cu suprafețe mari de sticlă și inchideri de lemn, era formată dintr-o structură tipică halelor europene ale secolului al XIX-lea. Faţa interioară a acoperișului era formată dintr-o astereală din lemn, aparentă, îmbinată cu lambă și uluc.

Între anii 1940-1941, halei i-au fost adaugate închiderile din pereți de zidărie, ferestrele cu arcade, bazorelieful și construcția exterioară care formează aspectul actual. Construcția metalică a șarpantei a fost păstrată și a rămas vizibilă (la interior), stâlpii metalici de susţinere au fost păstrați, dar au fost înglobați în zidăria noilor fațade.

De-a lungul timpului, Hala Matache Măcelarul a mai purtat și numele de Hala Grivița, Hala Piața Haralambie Botescu, și Hala Ilie Pintilie.

Hala Matache Macelarul este, alături de Hala Traian din Sectorul 3 al Capitalei, singura hală comercială din secolul al XIX-lea care mai există şi acum în Bucureşti.

Monumentul istoric, clasat sub codul B-II-m-B-18182 și identificat în Lista Monumentelor Istorice în vigoare drept Hala Matache Măcelaru, 1887 - simbol al Bucureştiului de odinioară - a ajuns să fie demolat pentru a face loc diametralei Nord - Sud, în ciuda protestelor reprezentanților societății civile.

Demolarea Halei Matache a început luni seară, în jurul orei 22.00. Hala va fi mutată câţiva metri mai în spate faţă de actualul amplasament pentru a face loc Bulevardului Uranus, arteră ce va lega Piaţa Victoriei de Casa Poporului.

Demolarea halei a început cu scandal. Mai mulţi ONG-işti susţin că nu au fost lăsaţi de către poliţişti să intre în incinta monumentului istoric.

Primăria Capitalei susţine că operaţiunea de mutare a Halei Matache respectă toate normele legale în vigoare. In vederea operatiunii de demontare a halei s-au obtinut atat avizul pentru conceptul de stramutare eliberat de Ministerul Culturii precum si avizul Directiei de Cultura si Patrimoniu Bucuresti, informeaza municipalitatea intr-un comunicat remis B365.ro.

Etichete: Bulevardul Uranus, demolare, Hala Matache, realitatea

0/7 COMENTARII
Nedelcu Cristi
26 mar 17:16
+0
VOTURI
-0
oprescu in lupta cu ongurile.
ce bine ar fi fost daca punea tot atata patos si in rezolvarea problemei maidanezilor
andrei
26 mar 15:30
+0
VOTURI
-0
@cao, problema nu e Nicusor Dan,idioti ca el sunt peste tot in lume, dar nu nu sunt luati in seama. Cei din Minister (adica niste cretini, altfel aveau slujbe adevarate in economia de piata)au clasificat cladirile din Bucuresti in functie de vechime si nu de valoare. In Vest nu asa se evalueaza cladirile. Urbanisti si arhitecti valorosi (deci nu e cazul arhitectilor romani)studiaza fondul arhitectural si pastreaza numai ceea ce e cu adevarat valoros. Deci aceasta incompetenta a celor din Ministerul Culturii cat si din Ordinul Arhitectilor (la care sunt arondate tot felul de ciurucuri incapabile), coroborate cu nebunia acestui Nicusor Dan au dus la blocarea proiectelor Primariei. Cititi si alte articole pe tema ultimelor sale declaratii din sedintele deschise ale Consiliului General. El nu vrea sa se construiasca nimic, a reprosat Consiliului ca a permis constructia de blocuri de locuinte (unde sa stea bietii oameni ?), de cladiri de birouri (adica birourile sa stea in strada, sau mai bine in cladirile darapanate pe care le protejeaza el. Dezvoltarea economica a unui oras e direct proportionala cu volumul dezvoltarii imobiliare. Nicusor Dan stie doar matematica, in rest nu pricepe nimic din necesitatile unui oras. Mai mult ca sigur ca tipul nu e corupt (e prea prost pt. asa ceva !), insa prefer un Consiliu corupt dar care modernizeaza orasul, decat un nebun a carui viziune e sa intoarca Bucurestiul inapoi in Evul Mediu. Observati ca el se opune bolnavicios oricarei constructii. El nu spune (nu ca ar avea competenta sau ca ar interesa pe cineva)cum ar trebui construit un anumit obiectiv,el respinge ideea de a construi.
cao
26 mar 14:23
+0
VOTURI
-0
@ gica & tudor, stapanii termopanelor: pai, va urez sa aveti parte numai de betoane atunci cand o sa va crape buza dupa un coltisor de frumos, de istorie, de identitate.
vlad
26 mar 13:14
+0
VOTURI
-0
@Tudor, el nu emite nicio parere... nu el a denumit cladirea valoroasa. Ordinul arhitectilor, ministerul culturii au clasat-o ca monument istoric!!! Automat, era ilegal sa fie daramata.... dar cand ai relatii, faci ce vrei, declasezi orice monument ai chef, dai permisiuni extraordinare....
vlad
26 mar 13:12
+0
VOTURI
-0
Hala in sine nu era cine stie ce... dar era totusi o raritate, un monument industrial. E normal sa fie pastrata. Mie personal nu-mi pasa ca se muta, sau ca sta... solutia ONG-urilor era mai ieftina, e treaba lui Oprescu daca el vrea sa dea mai multi bani. Ce doare e ca zona s-a distrus... strada in sine merita pastrata, cu casele alea comerciale, toate cu tarabe... hala Matache in sine nu inseamna nimic. De restul cladirilor au scapat deja comunistii si mai ales arhitectii orasului dupa '89, cand au dat voie sa se faca blocuri de cate 10 etaje din sticla. Chiar am vazut declaratia unui strain, dupa ce a vazut pozele cu zona in perioada interbelica, nu-i venea sa creada ca am distrus-o complet...
gica
26 mar 10:32
+0
VOTURI
-0
Acest nicusor are nevoie de reclama ...ca banii nu vin degeaba ; inainte il finanta basescu acum ..cine ? samsarii de imbiliare din zona care n-au obtinut banii aia multi ,sperati ...! in locul cinemaului exista de ani un proprietar cu proiecte de inlocuire si nicusor nu protesteaza ca nu vede cosmeliile insalubre si coaja de cladire ..la fel e si aici mult zgomot platit gras ..ca nu traia el in mizeria din buzesti cu hoti si oameni ai strazii ..;un matematician ratat facut peste noapte..de nimeni ..un specialist in arhitectura ..! arhitectii reali ,din spatele lui ,de pe la Uniune si Ordin se preteaza la astfel de asocieri ???
Tudor
26 mar 09:33
+0
VOTURI
-0
Salvati Bucurestiul de Nicusor Dan ! Acest individ isi bate joc de bucuresteni cu actiunile luii de stopare a dezvoltarii orasului. El cat si cei care-l sustin nu fac diferenta intre cladiri de patrimoniu si cocioabe si tin cu orice pret sa stopeze orice semn de de dezvoltare. E impotriva constructiolor de orice fel pentru ca asa vrea el. Cei cativa arhitecti care-i sunt alaturi sunt gunoaiele vechi scoli de Arhitectura ale realizari sunt renumitele blocuri comuniste. Asadar parerea lor in materie de arhitectura si mai ales de urbanism e egala cu zero. Macar ei sunt arhitecti, chiar daca sunt slab pregatiti profesional, insa Nicusor Dan nici macar nu are studii de specialitate, dar emite pareri de "guru" asupra valorii cladirilor.

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE