INUNDAŢII în BUCUREŞTI după CODUL PORTOCALIU de ploi. Copaci căzuţi şi locuinţe inundate FOTO&VIDEO



Bucureştiul a fost duminică seara sub COD GALBEN şi COD PORTOCALIU de furtună. O ploaie torenţială a inundat cartiere din nordul Capitalei, în subsolurile mai multor imobile acumulându-se apă. Echipajele ISU au intervenit în cartierele Chitila, Dămăroaia, Bucureştii Noi, dar şi în Ilfov. Potrivit ISU, şapte copaci au căzut în Capitală.

UPDATE 22.55 Potrivit ISU, în Bucureşti s-au înregistrat, duminică seara, în urma ploii torenţiale, 39 de cazuri acumulare apă, iar 7 copaci au căzut. În Ilfov: 9 cazuri acumulare apă şi un copac căzut.

Mai multe case şi subsoluri ale unor imobile au fost inundate şi pe unele străzi s-a acumulat apă, în urma ploii torenţiale din Capitală.

Traficul s-a desfăşurat cu dificultate în Sectorul 1, la intrarea în Capitală. Potrivit antena3.ro, pe şoseaua Bucureşti-Ploieşti, două benzi de circulaţie au fost inundate, iar pe strada Coralilor din Sectorul 1 s-a circulat îngreunat din cauza ploii torenţiale.

UPDATE 21.04 Un copac a căzut peste o maşină pe strada Aviator Popişteanu, anunţă ISU.

UPDATE 20.50 INUNDAŢII în Bucureşti şi în Ilfov.

Echipajele ISU intervin în Nordul Capitalei - cartierele Chitila, Dămăroaia, dar şi în Otopeni şi Ştefaneştii de Jos.

Acumulări de apă în localitatea Ştefăneştii de Jos şi în Bucureşti pe strada Vălenii de Munte, strada Episcop Vulcan, str Vacanţei şi strada Jimbolia. De asemenea, reprezentanţii ISU anunţă că intervin în partea de nord a Bucureştiului, în Chitila, Dămăroaia şi Otopeni. Astfel, există peste 20 de cazuri de acumulare de apă în locuinţe, preponderent la case.

UPDATE 20.35: Trafic îngreunat pe Autostrada Soarelui

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, la această oră (20:35), pe autostrada A2 Bucureşti - Constanţa, de la intrarea pe autostradă (dinspre București) până în jurul kilometrului 80, traficul rutier se desfăşoară în condiţii de ploaie torenţială, vizibilitate fiind scăzută.

UPDATE 20.30 În urma ruperii de nori din Capitală, mai multe cartiere sunt inundate. Potrivit Antena 3, şi pistele aeroportului Otopeni au fost inundate.

Imagini ora 20:00 la Fântâna Miorița:

 

Un copac a cazut fara a produce avarii si in trei imobile s-a acumulat apa la subsol in urma ploii torentiale de duminica seara din Bucuresti, a anuntat Daniel Vasile purtatorul de cuvant al ISU Bucuresti, potrivit Agerpres. Acumularile de apa s-au produs pe strazile Moldovei, Andrei Saguna si Stelutei.

De asemenea, in Chitila si in Otopeni au mai fost sesizate acumulari de apa la case, a mai spus Daniel Vasile. Inundatiile au afectat si zonele Damaroaia, Bucurestii Noi si Stefanestii de Jos.

ANM a emis o avertizare cod portocaliu valabila intre 19:45 si 20:30 in jumatatea de nord a Capitalei si local in nordul judetului Ilfov.

In zona, in ultima ora, s-au cumulat deja peste 25...30 l/mp, descarcari electrice, grindina de mici dimensiuni, intensificari de scurta durata ale vantului.

Astfel, în jumătatea de nord a municipiului București și local în nordul județului Ilfov, în zona localităților Buftea, Chitila, Otopeni, Pantelimon, Voluntari, Afumați, Balotești, Brănești, Chiajna, Ciolpani, Ciorogârla, Corbeanca, Dascălu, Dobroești, Dragomirești-Vale, Găneasa, Grădiștea, Gruiu, Moara Vlăsiei, Mogoșoaia, Nuci, Periș, Petrăchioaia, Snagov, Ștefăneștii de Jos și Tunari, se vor semnala averse ce vor cumula cantități de apă în jurul a 20 — 25 l/mp.

În zonă, în ultima oră, s-au acumulat deja peste 25 — 30 l/mp, fiind semnalate și descărcări electrice, grindină de mici dimensiuni, intensificări de scurtă durată ale vântului.

Cod Galben de ploi și vijelii în București și Ilfov, până la 20,30

Meteorologii au emis duminică seara atenționări Cod Galben de ploi și vijelii pentru București și localități din județul Ilfov, valabile până la ora 20,30.

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, în zona municipiului București se vor semnala intensificări de scurtă durată ale vântului, frecvente descărcări electrice, grindină de mici și medii dimensiuni și averse ce vor cumula cantități de apă local de 15 — 20 l/mp și, izolat, peste 25 l/mp.

Fenomene similare se vor semnala și în județul Ilfov, în localitățile Măgurele, Pantelimon, Popești-Leordeni, 1 Decembrie, Berceni, Brănești, Cernica, Copăceni, Dărăști-Ilfov, Dobroești, Găneasa, Glina, Grădiștea, Jilava, Nuci, Vidra.

De asemenea, sub Cod Galben de ploi și vijelii se vor afla în următoarea oră mai multe localități din județele Ialomița, Călărași și Giurgiu.

Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum 6 ore, precizează ANM.

Etichete: Bucureşti, cob galben, copac cazut, furtună Bucureşti, inundaţii Bucureşti, ploaie Bucuresti

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE