Jandarm LOVIT în timpul protestelor de la Palatul Parlamentului, marţi



Marţi, 15 decembrie a.c., Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti a asigurat măsurile de ordine publică, cu ocazia desfăşurării în capitală a adunării publice organizată de Federaţia Naţională a Sindicatelor din Agricultură, Alimentaţie, Tutun, Domenii şi Servicii Conexe AGROSTAR.

Jandarm LOVIT in timpul protestelor de la Palatul Parlamentului, marti (Foto agerpres.ro)
Jandarm LOVIT în timpul protestelor de la Palatul Parlamentului, marţi (Foto agerpres.ro)

Pe timpul desfăşurării acţiunii de protest, o parte dintre manifestanţi a rupt cordonul de ordine publică, blocând căile de comunicaţie rutieră şi reuşind să pătrundă prin acte de violenţă în curtea Parlamentului României.
În urma forţării cordonului de ordine publică, unul dintre jandarmii din dispozitiv a fost lovit, fiind necesară intervenţia medicală de specialitate.
Ca urmare a acestor acţiunii de protest organizate în zona Parcului Izvor, Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti a luat măsura sancţionării cu suma de 20 de mii de lei împotriva organizatorului, pentru nerespectarea locului şi perimetrului destinat adunării publice şi pentru neluarea măsurilor de întrerupere a adunării publice, când constată că au intervenit fapte de natura să tulbure ordinea publică, conform art 26, alin 1, lit. b şi c din Legea nr.60/1991, privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice.
De asemenea, au mai fost identificate şi sancţionate 6 persoane din grupul celor care au forţat cordonul de ordine publică, cu suma de 500 de lei fiecare, pentru instigarea şi recurgerea la acţiuni violente, conform art. 26, alin 1. lit e din Legea nr.60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice.
În zilele următoare, Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti va continua identificarea tuturor celor care au încălcat prevederile legale şi au pus în pericol siguranţă celorlalţi participanţi la manifestarea publică.
Jandarmeria Capitalei asigură toţi cetăţenii că va adopta de fiecare dată o atitudine corectă, echidistantă şi legală faţă de toate manifestările desfăşurate în spaţiul public, însă nu va tolera acţiuni care pun în pericol siguranţa persoanelor, a bunurilor sau orice alte atitudini care pot aduce atingere legilor în vigoare.

Etichete: amendă, jandarm lovit, Palatul Parlamentului, protest oieri

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE