Lucrările la Magistrala 6 de metrou - Otopeni- vor începe după 2016



Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, l-a primit ieri, 23 septembrie 2013, la sediul ministerului, pe Excelenţa Sa domnul Keiji Yamamoto, ambasadorul Japoniei la Bucureşti. Subiectul central al discuţiei l-a reprezentat proiectul Magistralei M6 de metrou, Gara de Nord - Aeroportul Henri Coandă, demarat în 1999 şi care, începând cu 2010 beneficiază de un sprijin important din partea guvernului Japoniei prin împrumutul acordat României în valoare de 41,8 miliarde yeni. Lucrările la Magistrala 6 ar fi trebuit să înceapă anul acesta.

Magistrala 6 de metrou a primit aviz preliminar de la Comisia de Urbanism
Magistrala 6 de metrou a primit aviz preliminar de la Comisia de Urbanism

Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu a precizat că susţine construcţia Magistralei M6 şi chiar posibilitatea dezvoltării unor staţii multimodale de tren şi metrou pentru cele două extreme ale Magistralei, la Gara de Nord şi la Aeroportul Henri Coandă.

„Ne dorim să continue proiectul de construcţie a Magistralei 6 de metrou. Vom discuta în cadrul Guvernului pentru a identifica soluţii de finanţare care să susţină proiectul alături de împrumutul de la partenerii niponi", a declarat Ramona Mănescu, în cadrul întâlnirii avute cu ambasadorul Japoniei la Bucureşti.
Ambasadorul Japoniei la Bucureşti a menţionat că, în perioada următoare, Guvernul Japoniei aşteaptă o scrisoare din partea Guvernului României cu privire la soluţiile avute în vedere pentru continuarea proiectului. Ulterior, Guvernul Japoniei vizează demararea unor discuţii pe tema soluţiilor alternative de finanţare.

Victor Ponta a precizat miercuri că Guvernul are bani şi pentru cele două staţii de pe magistrala 4, Laminorului şi Lac Străuleşti. Premierul a mai anunţat că lucrările pentru Magistrala 6 de metrou vor fi demarate abia după finalizarea lucrărilor la cele două staţii de pe magistrala 4. "Doamna ministru s-a văzut cu finanţatorii japonezi. Problema e următoarea: dacă începem 10 proiecte şi nu terminăm niciunul e cea mai rea variantă. Noi cu asta ne-am trezit. Ne-am trezit cu 3 metri săpaţi la magistrala 5 şi niciun ban, cu studiu de fezabilitate şi niciun ban pentru aeroport (n.r. - magistrala 6). Toate lucrurile începute aşa câte un pic şi nimic terminat. Haideţi să ne concentrăm întâi să terminăm cu proiectul ăsta (n.r. - magistrala 5), să terminăm cu Străuleştiul şi apoi să facem şi metroul spre aeroport", a adăugat premierul.

Marţi, la sediul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), a avut loc semnarea documentelor de finanţare pentru proiectul „Studiu de pre-fezabilitate şi studiu de fezabilitate pentru construcţia liniei 4 de metrou: Lac Străuleşti – Gara Progresu, tronsonul Gara de Nord – Gara Progresu".

Linia de metrou Gara de Nord – Otopeni este în faza de studii şi proiectare preliminară şi de întocmire a documentaţiilor aferente Planului Urbanistic Zonal. „Pentru acest proiect există semnat un Contract de Finanţare între Statul Român şi Agenţia de Cooperare Internaţională a Japoniei(JICA) pentru co-finanţarea proiectului. Ordonatorul principal de credite este Ministerul Transporturilor", se arată într-o informare a Metrorex.

Acest obiectiv se derulează în conformitate cu sumele alocate prin bugetul de stat, se mai arată în informarea Metrorex, conform economica.net.

Înainte de a-şi da demisia, fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu aprecia că proiectul metroului de Otopeni este mult prea scump şi ar trebui să fie înlcouit cu o linie rapidă de tren, „care ar fi de 10 ori mai ieftină".

Societatea de transport Metrorex a scos la licitaţie lucrările pentru linia de metrou care va lega Bucureştiul de Aeroportul Henri Coandă (Otopeni) în luna mai a anului trecut. Valoarea estimată a lucrărilor depăşeşte un miliard de euro, fără TVA. Contractul se referă la "achiziţii lucrări de structură staţii, galerii, tunele, accese pe Magistrala 6-Staţia 1 Mai-Aeroport Otopeni-Henri Coandă (lungime 16 km-fir dublu, 14 staţii)", potrivit anunţului.

Linia de metrou va pleca din stația 1 Mai (Magistrala 4) și va avea o lungime de 14 km si 12 stații: Pajura, Expoziției, Piața Montreal, Gara Băneasă, Aeroport Baneasa, Tokio (Băneasa Institut), Washington (Jandarmeriei), Paris (Padina), Otopeni Sud, Otopeni Centru, Otopeni Nord și Aeroportul Otopeni. Lucrările de construcție ar fi trebuit demarate anul acesta, iar finalizarea lor este prevăzută pentru 2017-2018.

Valoarea investiției este de 1,05 miliarde de euro, fără TVA.

Pentru realizarea liniei de metrou Gara de Nord-Aeroportul Otopeni, Guvernul Japoniei a decis să acorde României un împrumut de 315 milioane de euro, echivalentul a 41,87 miliarde yeni japonezi.

Restul banilor ar urma să fie finanţare de la bugetul de stat, prin Ministerul Transporturilor.

Etichete: japonia, magistrala 6, Metrorex, metrou

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE