JYSK deschide un nou magazin în Bucureşti şi ajunge astfel la 88 de magazine în România



JYSK, retailerul scandinav de mobilier şi produse pentru casă, continuă expansiunea pe plan local şi inaugurează un nou magazin în Bucureşti, în Grand Arena Mall, ajungând la 88 de magazine în România.

Magazin Jysk
Magazin Jysk

Magazinul are o suprafaţă totală de 1.350 mp. Compania nu precizează care este valoarea totală a investiţiei. JYSK are o strategie prin care închiriază spaţii de la dezvoltatori, fără a construi de la zero magazinele.

"Ne doream să fim prezenţi şi în zona de sud, o zonă în plină dezvoltare pe care nu o acopeream, şi ne bucurăm că am găsit un spaţiu potrivit pentru conceptul nostru de magazin, în Grand Arena Mall. Acum, cu cele 10 magazine din Bucuresti, suntem prezenţi în toate zonele Capitalei. Ca şi în restul magazinelor noastre, am implementat toate măsurile de prevenţie pentru a evita răspândirea infecţiilor şi pentru ca angajaţii şi clienţii noştri să se simtă în siguranţă în magazin", spune Iraida Paiuc, sales and marketing manager JYSK România şi Bulgaria.

JYSK este unul dintre cei mai importanţi retaileri de mobilă şi decoraţiuni interioare din Europa. Primul magazin JYSK a fost deschis în Danemarca în anul 1979. În prezent, JYSK desfăşoară operaţiuni în 51 de ţări, are peste 23.000 de angajaţi şi peste 2800 de magazine. În Germania şi Austria, grupul îşi desfăşoară activitatea sub denumirea de Dänisches Bettenlager - iar în restul ţărilor sub numele de JYSK.

Compania este deţinută de familia fondatorului ei, omul de afaceri danez Lars Larsen, care are în portofoliu şi alte companii, cu o cifră de afaceri anuală de 4,7 miliarde de euro. Cifra de afaceri JYSK este de 3,79 miliarde euro.

JYSK a intrat pe piaţa din România în 2007, odată cu inaugurarea primului magazin la Oradea. Reţeaua numără în prezent 88 de magazine în România.

Etichete: Bucureşti, grand arena, jysk, magazin

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE