KFC face angajări pentru restaurantul din Mega Mall. 100 de posturi disponibile



KFC România face în prezent angajări pentru restaurantul ce se va deschide în cel mai nou centru comercial din Bucureşti, Mega Mall, care va fi inaugurat peste trei săptămâni.

KFC face angajari pentru restaurantul din Mega Mall. 100 de posturi disponibile
KFC face angajări pentru restaurantul din Mega Mall. 100 de posturi disponibile
Foto: compania

KFC România a anunţat, pe site-ul propriu, că are 100 de posturi disponibile pentru restaurantul ce se va deschide în Mega Mallul de lângă Arena Naţională. Potrivit anunţului, compania angajează 100 de persoane care vor să lucreze ca bucătari, casieri şi manageri trainee. Pentru posturile de casier si bucătar nu este necesară experiența anterioară.

Candidaţii potriviţi pentru posturile disponibile la KFC au o atitudine pozitivă şi vor să lucreze in echipă.

Conform anunţului postat şi pe site-ul de recrutare ejobs.ro, fiecare angajat KFC are posibilitatea să-şi exprime opțiunea de program, de la o săptămână la alta, programul de lucru fiind flexibil, respectiv de 8, 6 sau 4 ore pe zi sau în week-end.

Fondul sud-african de investiţii New Europe Property Investments (NEPI) va deschide pe 23 aprilie centrul comercial Mega Mall de lângă Arena Naţională, cu o suprafaţă închiriabilă de 72.000 de metri pătraţi, ocupată aproape integral. Investiţia totală în acest centru comercial se ridică la 165 milioane de euro.

Centrul comercial, situat în imediata vecinătate a Arenei Naţionale, este cea mai mare investiţie realizată de fondul de investiţii în România, construcţia fiind finalizată la mai puţin de un an de la turnarea fundaţiei, februarie 2014, anunţă compania, într-un comunicat de presă remis anterior B365.ro.

Vezi aici: Imagini inedite cu Mega Mall, cel mai nou centru comercial din Bucureşti. GALERIE FOTO

              Noi imagini cu Mega Mall-ul din Bucureşti, care va fi deschis în aprilie. GALERIE FOTO

Mega Mall va găzdui peste 200 de magazine, printre care cei mai importanţi Peek&Cloppenburg, H&M, Zara, Mango, Marks & Spencer, C&A, LC Waikiki, Koton, New Yorker, Pull&Bear, Bershka, Stradivarius, Orsay, KENVELO, Lee Cooper, Tom Tailor, NEXT, Tommy Hilfiger şi Musette.

De asemenea, centrul comercial va avea o zonă de entertainment cu un multiplex Cinema City cu 14 săli, un centru de fitness World Class dotat cu o piscină semi-olimpică şi un nou concept de loc de joacă pentru copii.

Sală de cinema 4D, deschisă în Bucureşti. Vezi unde poţi viziona filme cu vânt, ploaie şi mirosuri

Mega Mall cuprinde şi un cazinou, deschis non-stop, iar zona de food court va ocupa un spaţiu impresionant de aproximativ 10.000 metri pătraţi şi va găzdui restaurante şi fast food-uri variate, precum Pizza Hut, KFC, Osho Steak, Wu-Xing, Salad Box şi Subway. Zona de cafenele include Paul, Brioche Dorée şi Manufaktura by Doncafé.

Mallul va avea 3.000 de locuri de parcare, din care 1.000 pe acoperişul complexului, care poate fi direct accesat din stradă pe o rampă rapidă.

NEPI are în portfoliu centre comerciale din România precum Promenada Mall din Bucureşti, City Park Constanţa, Ploieşti Shopping City, Brăila Mall, Shopping City Târgu Jiu, dar şi o serie de clădiri de birouri din Capitală şi din Cluj.

Etichete: angajări, angajări Bucureşti, centru comercial, joburi, joburi București, kfc, KFC Bucureşti, KFC România, loc de muncă, loc de munca Bucuresti, mall, mall Bucureşti, Mega Mall, MEGA MALL BUCURESTI

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE