Klaus Iohannis a promulgat bugetul pe 2016



Președintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, bugetul pe anul 2016 și bugetul asigurărilor sociale. 

Klaus Iohannis a promulgat bugetul pe 2016 al Guvernului Ciolos
Klaus Iohannis a promulgat bugetul pe 2016 al Guvernului Cioloș

Președintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, bugetul pe anul 2016 al Guvernului Dacian Cioloș. 

Premierul Cioloş a declarat,miercuri, după votul exprimat de Parlament, că se va concentra pe o administraţie eficientă. "Educaţia, sănătatea şi investiţiile sunt priorităţi clar asumate ale acestui buget. Suma pentru irigaţii e una realistă ce se poate executa. Sectorul irigaţiilor este prioritar. Bugetul României este responsabilitatea comună a Guvernului şi Parlamentului. Mulţumesc Parlamentului pentru modul remarcabil cum s-a mobilizat pentru dezbaterea ţi analiza legii bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale", a declarat premierul Dacian Cioloş, în Parlament, garantând că va asigura transparenţă şi măsuri de execuţie bugetară cât mai aproape de realitate.

"Pe partea de venituri intenţionăm să continuăm reforma ANAF, să îmbunătăţim procesul de colectare. Vă asigur că Guvernul va menţine un dialog deschis cu Parlamentul. Aşa cum am promis la instalarea Guvernului, până la finele săptămânii veţi avea şi planul de măsuri sectoriale prioritare pe care Guvernul şi le propune, pentru ca miniştrii să vă poată da clarificări privind modul în care vor să-l pună în aplicare. Rămânem la fel de deschişi în dialogul cu Parlamentul şi în angajamentul luat în faţa românilor", a mai spus Cioloş.

Premierul a mai precizat că a discutat cu crescătorii de oi şi s-a decis amânarea aplicării articolelor care creează probleme crescătorilor de oi până în aprilie, iar până atunci să se facă toate modificările legale necesare.

Educaţia şi sănătatea au primit bani în plus, respectiv peste 2 mld lei şi 3 mld lei.

Votul final pe proiectul legii bugetului de stat și pe proiectul legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2016 a fost dat miercuri, în plenul reunit al Parlamentului, după ce, marți după-amiază, plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului a adoptat, pe articole și cu anexele aferente, proiectul legii bugetului de stat pe anul viitor, numărul amendamentelor admise fiind de 22, iar cele respinse — 309, anunţă romaniatv.net.

"Proiectul legii bugetului de stat s-a adoptat pe articole cu tot cu anexe, practic în forma în care a fost prezentat plenului reunit de către comisiile de specialitate și, de asemenea, proiectul legii bugetului asigurărilor de stat, cu anexe. Raportul comisiilor a propus adoptarea în plen a 22 de amendamente și respingerea a 309. (...) Prin votul plenului reunit 22 de amendamente au fost adoptate și 309 respinse. Am plecat în dezbateri la comisiile de specialitate cu 273 de amendamente, numărul a crescut la 331 per total datorită unei prevederi regulamentare care permite fiecărui membru al comisiei unde se dezbate un proiect de lege să poată adăuga amendamente, să ceară dezbaterea pe amendamente formulate în cursul dezbaterilor", a declarat președintele Comisiei de buget-finanțe din Camera Deputaților, Viorel Ștefan.

Parlamentul a finalizat marți dezbaterile pe bugetul pe 2016, prin adoptarea celor 12 anexe (anexa 3 cu 55 de subdiviziuni). Acestea au totalizat 299 de amendamente, cele mai multe înregistrându-se la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (79) și la Ministerul Transporturilor (83), potrivit unui comunicat al Camerei Deputaților.

În ceea ce privește legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2016, dezbătută marți de Parlament, aceasta prevede și autorizează veniturile pe capitole și subcapitole și la cheltuieli, pe destinații pentru bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor pentru șomaj, sinteza bugetelor instituțiilor publice finanțate parțial din venituri proprii, precum și reglementări specifice exercițiului bugetar al anului viitor.

Principalele prevederi ale legii se referă la câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale pe anul 2016, care este de 2.681 lei, precum și la valoarea punctului de pensie care ajunge, anul viitor, la 871,7 lei. În anul 2016, indicele de corecție prevăzut la legea privind sistemul unitar de pensii publice este de 1,09.

 

Etichete: buget 2016, Dacia Cioloș, Klaus Iohannis, promulgat

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE