Klaus Iohannis a promulgat OUG care stabileşte durata maximă a arestului la domiciliu la 180 de zile



Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat marţi OUG de modificare a Codului de procedură penală referitoare la durata arestului la domiciliu, actul normativ stabilind că această măsură poate fi luată pentru cel mult 30 de zile şi prelungită tot cu cel mult 30 de zile, dar nu poate depăşi 180 de zile.

Arest la domiciliu
Arest la domiciliu

Ordonanţă de Urgenţă 24/1015 prevede că măsura arestului la domiciliu în timpul urmăririi penale poate fi luată pentru cel mult 30 de zile şi prelungită tot cu cel mult 30 de zile, dar durata maximă a măsurii nu poate depăşi 180 de zile. În faza de judecată arestul la domiciliu se dispune pe câte 30 zile, dar nu depăşeşte 5 ani în total, scrie Mediafax.

Astfel, prin OUG legea penală se pune în acord cu decizia Curţii Constituţionale referitoare la arestul la domiciliu, în condiţiile în care prevederile anterioare ale Codului de procedură penală au fost declarate neconstituţionale. În 2015, Curtea Constituţională a constatat că "normele procesual penale ale art. 222 cu denumirea marginală «Durata arestului la domiciliu», prin faptul că nu reglementează nici termenele pentru care poate fi dispusă şi nici durata maximă a acestei măsuri în procedura de camera preliminară şi de judecată în primă instanţă, sunt neconstituţionale, de vreme ce organele judiciare pot dispune măsura arestului la domiciliu pentru perioade nelimitate de timp, pe cale de consecinţă, fiind restrâns, în mod nelimitat temporal, exerciţiul drepturilor şi libertăţilor fundamentale vizate de conţinutul acestei măsuri".

În reglementarea actuală, articolul 222 alineatul 1 din Codul de procedură penală prevede că durata maximă a arestului la domiciliu în cursul urmăririi penale este de 30 de zile. Curtea Constituţională a constatat că legiuitorul a omis să reglementeze un termen şi o durată maximă a măsurii preventive a arestului la domiciliu pentru ipotezele când aceasta a fost dispusă în procedura de camera preliminară sau în cursul judecăţii în primă instanţă. Proiectul de lege a fost iniţiat de Guvern şi adoptat de Parlament în 10 mai, apoi a fost trimis preşdintelui la promulgare în 12 mai.

Etichete: arest la domiciliu, arest la domiciliu 180 de zile, durata maximă a arestului la domiciliu, Klaus Iohannis, oug

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE