Klaus Iohannis: E nevoie de o soluţie politică a conflictului din Libia



Preşedintele Klaus Iohannis a postat, luni, pe Facebook, un mesaj ca reacţie la înregistrarea video a Grupării Statul Islamic, în care este prezentată decapitarea, în Libia, a 21 de bărbaţi egipteni creştini.

Presedintele Klaus Iohannis, vizita la ICCJ, miercuri
Preşedintele Klaus Iohannis, vizită la ICCJ, miercuri
Foto: www.ziuaconstanta.ro

Klaus Iohannis a scris pe Facebook că "gruparea Statul Islamic a făcut publică ieri ( duminică, nr) o înregistrare video cu decapitarea, în Libia, a 21 de bărbaţi egipteni creştini", scrie mediafax.ro.

"Uciderea unor oameni nevinovaţi şi persecuţiile la care sunt supuşi creştinii de către terorişti afiliaţi grupării SI sunt acte de o cruzime şi barbarie incalificabile, care au nevoie de un răspuns ferm din partea comunităţii internaţionale", apreciază Iohannis.

Potrivit preşedintelui, "aceste atrocităţi arată că este neapărată nevoie de o soluţie politică a conflictului din Libia şi de toleranţă zero faţă de grupările teroriste".

Gruparea extremistă sunnită Stat Islamic (SI) a difuzat duminică o înregistrare video care prezintă decapitarea a 21 de bărbaţi pe care îi prezintă ca fiind egipteni de confesiune creştină recent răpiţi în Libia. Casa Albă a condamnat duminică decapitarea celor 21 de egipteni, răpiţi în Libia, ca "demnă de dispreţ şi laşă" şi a transmis condoleanţe familiilor victimelor şi Guvernului egiptean.

Potrivit imaginilor postate pe Internet, bărbaţi îmbrăcaţi în combinezoane de culoare portocalie, similare celor purtate de ostaticii executaţi recent în Siria de către SI, sunt aliniaţi pe o plajă cu mâinile legate la spate, după care sunt decapitaţi, scrie mediafax.ro.

La 12 ianuarie, aripa libiană a grupării extremiste sunnite a anunţat că deţine ostatici 21 de egipteni de confesiune creştină.

Cei 21 de egipteni, care erau muncitori imigranţi, au fost răpiţi în oraşul Sirt, în nordul Libiei, aflat sub controlul grupărilor islamiste.

SI a anunţat că ei au fost răpiţi pentru a răzbuna soarta femeilor musulmane "torturate şi ucise de către Biserica (Ortodoxă) Coptă din Egipt".

Un purtător de cuvânt al Bisericii Copte din Egipt a confirmat execuţia celor 21 de bărbaţi, a anunţat agenţia oficială egipteană, citată de NBC News.

Preşedintele Egiptului, Abdel Fattah el-Sisi, a convocat Consiliul Naţional de Apărare pentru a examina situaţia şi a decretat şapte zile de doliu naţional.

 

Etichete: decapitare, Klaus Iohannis, Statul Islamic

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE