Klaus Iohannis: În România, votul obligatoriu nu este o soluție



Președintele Klaus Iohannis a afirmat marți că votul obligatoriu nu este o soluție pentru România, punctând că prezența la urne ar putea fi mărită prin îmbunătățirea ofertei electorale.

Klaus Iohannis
Klaus Iohannis

"Sunt tradiții diferite, în diferite țări. Cel puțin pentru România cred că, în această etapă, votul obligatoriu nu este o soluție. Eu am trăit și în regimul în care votul a fost obligatoriu și nu ne-a ajutat cu nimic. Pentru schimbarea regimului a fost nevoie, din păcate, de sacrificii mari și chiar la început, după Revoluție, acesta a fost unul din motivele pentru care în România nu s-a pledat pentru votul obligatoriu. Cred că nici în această etapă votul obligatoriu, în România, nu ar schimba fundamental comportamentul alegătorilor", a declarat Iohannis, întrebat dacă votul obligatoriu ar putea fi o soluție pentru România, la fel cum există în Luxemburg, în contextul prezenței scăzute la urne la alegerile de duminică, transmite Agerpres.

El a subliniat că ar trebui îmbunătățită oferta electorală pentru creșterea prezenței la vot.

"Ceea ce cred că este important este cum acționează partidele. Partidele trebuie să aibă oferte suficient de interesante, atractive pentru alegători, pentru ca alegătorul să meargă și să voteze pentru ceva. De prea multe ori în România alegătorii s-au dus și au votat împotriva a ceva, nu pentru un proiect politic sau pentru un candidat. Cred că noi putem să îmbunătățim prezența la vot îmbunătățind pur și simplu oferta electorală", a explicat șeful statului, la conferința comună cu premierul luxemburghez, Xavier Bettel.

La rândul său, premierul luxemburghez a arătat că votul obligatoriu este stipulat în Constituție însă nu sunt prevăzute și sancțiuni pentru cei care nu își exercită dreptul la vot.

"În Luxemburg, la fiecare termen electoral ne întrebăm dacă trebuie să păstrăm sau nu votul obligatoriu. Este o chestiune care reapare pe

Etichete: Klaus Iohannis, vot obligatoriu

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h