Klaus Iohannis, mesaj pentru cei 1.000 de tineri care au venit de la Chişinău:"Ne vom împlini visul"



Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, duminică, într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, că este impresionat de drumul pe care îl fac tinerii de la Chișinău la București şi îşi exprimă regretul că nu îi poate întâmpina la Cotroceni, întrucât este plecat din ţară.

Klaus Iohannis, mesaj pentru cei 1.000 de tineri care au venit de la Chisinau:"Ne vom implini visul"
Klaus Iohannis, mesaj pentru cei 1.000 de tineri care au venit de la Chişinău:"Ne vom împlini visul"
Foto: Facebook

„Sunt foarte impresionat de drumul pe care îl fac tinerii de la Chișinău la București. Din păcate, nu voi fi în țară și nu îi pot întâmpina la Palatul Cotroceni, dar fiți convinși că mi-ar fi făcut o reală plăcere.

Prin gestul lor temerar, ei au dovedit, cu toată forța unei generații care se simte profund europeană, că drumul nostru are o destinație comună.

Vom dovedi tuturor că, oricât de mult efort va trebui să depunem și oricât va dura, ne vom împlini visul de a fi împreună în Europa. Sunt convins că oamenii de pe cele două maluri ale Prutului se vor regăsi într-o bună zi nu doar în Uniune, ci și în comuniune. Vă mulțumesc pentru efortul vostru!", a scris Klaus Iohannis pe pagina sa de Facebook.

 

Sunt foarte impresionat de drumul pe care îl fac tinerii de la Chișinău la București. Din păcate, nu voi fi în țară și...

Posted by Klaus Iohannis on Sunday, July 12, 2015

Potrivit organizatorilor, 1.000 de tineri unionişti au plecat pe jos, în urmă cu o săptămână, din Chişinău. Aceştia au trecut sâmbătă graniţa, în România. Prin marşul de aproape 100 de kilometri, ei cer unirea ţării noastre cu Republica Moldova. Acțiunea i-a deranjat pe liderii socialiști și comuniști de la Chișinău, care s-au plâns Parlamentului European, acuzând România de „politici expansioniste", scrie Digi24. Duminică, unioniștii sunt așteptați la București, în Piața Universității. Mai multe detalii AICI.

Citeşte şi: Ponta, despre marşul unioniştilor: Românii de pe ambele maluri ale Prutului au un destin comun

Etichete: Klaus Iohannis, marş, mars pentru Basarabia, unirea Basarabiei cu Romania

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE