Klaus Iohannis: "Negocierile pentru remanierea guvernamentală au eşuat"



Prim-vicepreşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), Klaus Iohannis susţine o conferinţă de presă, la sediul central al PNL, luni, în cadrul căreia a declarat că negocierile cu PSD, pentru remanierea guvernamentală, au eşuat.

KLAUS IOHANNIS
KLAUS IOHANNIS

Klaus Iohannis a declarat, în cadrul conferinţei de presă de luni, că negocierile cu PSD, pentru remanierea guvernamentală, au eşuat şi că PNL nu poate continua în această formă de "colaborare inexistentă".

"Iată că au trecut aproape 3 săptămâni şi nu s-a putut realiza această remaniere. Partenerii noştri, PSD... se pare că nu au dorit să se facă aceste schimbări. Pe parcurs au apărut pretexte, de ce nu se poate face această remaniere. Au fost mai multe discuţii, întâlniri şi, undeva pe la sfârşitul săptămânii trecute, s-a ajuns într-un impas. Astăzi tragem concluzia că negocierile pentru remanierea guvernamentală au eşuat. Aceasta situatie evident va fi adusa la cunostinta si in dezbaterea delegatiei permanente a PNL, maine, in jurul orei 19:00, si acolo se va trage o concluzie (...) Un posibil prim pas e retragerea ministrilor nostri din guvern.
Daca maine seara se ia aceasta hotarare, miercuri nu vor mai participa in sedinta.", a declarat Iohannis.

Întrebat dacă s-a gândit să renunţe la funcţia de vicepremier, el a declarat că: "Da Am discutat acesta chestiune, la ultimul birou politic s-a supus din nou votului acest pachet. Ne-am gandit ca ar fi bine ca biroul politic sa aiba libertatea de a reevalua. Nu a fost nici macar un vot pentru reevaluare, toata lumea a fost de parare ca asa cum s-a stabilit initial trebuie sa fie in continuare. Noi nu suntem chiar un partid care merge la cersit, sa intram si noi in guvern.  Noi, care nu am cerut absolut nimic in plus, nicio functie de la PSD, nu am discutat argumentele lor ci ale noastre, de ce trebuie sa intram la guvernare cu aceasta noua formula. PSD a discutat varianta dumnealor."

Primarul Sibiului, Klaus Iohannis a acceptat, la inceputul lunii februarie, propunerea din partea PNL de a prelua Ministerul de Interne, dar și funcția de vicepremier.

 

 

Etichete: Klaus Iohannis

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE