Klaus Iohannis, reclamat la Curtea de Conturi: "Este de-a dreptul opulent și sfidător"



Fostul șef ANAF și fostul europarlamentar, Sebastian Bodu, a anunţat că a făcut o sesizare la Curtea de Conturi după ce Administrația Prezidențială a anunţat că vrea să achiziționeze un sistem modern de irigație pentru curtea Palatului Cotroceni la un preț de peste 500.000 de euro, dar și să modernizeze o aripă a clădirii.

Klaus Iohannis, reclamat la Curtea de Conturi
Klaus Iohannis, reclamat la Curtea de Conturi

Sebastian Bodu spune că sunt suspiciuni de costuri umflate ale acestor schimbări pe care vrea să le facă Administraţia Prezidenţială. 

"Am sesizat Curtea de Conturi a României pentru a verifica achiziționarea, de către Administratia Prezidențială, a unui sistem de irigație de peste jumătate de milion de euro

Deoarece Administraţia Prezidenţială a demarat procedurile de achiziționare a unui nou sistem de irigație a vegetaţiei din grădina Palatului Cotroceni, a cărei valoare bugetată este de aproape 2,4 milioane lei (adică vreo 533.000 de euro), fără TVA, am sesizat Curtea de Conturi a României, pentru a verifica legalitatea și oportunitatea acestei achiziții din bani publici", a spus Bodu, la B1 TV.

Fostul europarlamentar a arătat că  a cheltui 533.000 de euro pentru un sistem de irigație este de-a dreptul opulent și sfidător.

"Înțeleg că dl. Klaus Iohannis este pasionat se grădinărit, activitate căreia îi dedică o mare parte din timpul său (atunci când nu este, desigur, plecat în concediu, vacanțele fiind o altă mare pasiune a sa), dar a cheltui 533.000 de euro pentru un sistem de irigație este de-a dreptul opulent și sfidător. Nu neapărat în raport cu sărăcia instituțiilor publice (despre care nu vreau să vorbesc, pentru că ar putea fi catalogat ca populism), ci în raport cu însăși nevoile Administratiei Prezidentiale, motiv pentru care am solicitat, de altfel, intervenția Curtii de Conturi. Sunt convins că dl. Klaus Iohannis, împreună cu soția sa, d-na Carmen, s-au gândit de multe ori în viața lor anterioară cum ar fi să aibă o grădină de 2 hectare și cum ar fi ca o astfel de grădină să fie irigată cu un sistem de peste jumătate de milion de euro. Dar asta nu înseamnă că un astfel de gând trebuie să se și transforme în realitate, în această viață și pe bani publici.

Așa cum am arătat în cuprinsul sesizării adresată Curtii de Conturi, nu este vorba de o lucrare de (re)amenajare a grădinii Palatului Cotroceni, care ar fi putut costa oricât, în funcție de gusturile proprietarului (desigur că, în acest caz, proprietar este Statul Român, actualul Președinte fiind doar ocupantul vremelnic al imobilului). Este vorba deci de o simplă instalare a unui sistem de irigație a vegetației, al cărei cost, în piață, este undeva între 3 și 5 euro pe metru pătrat, în funcție de calitatea sistemului. Cum spațiul verde al grădinii Palatului Cotroceni are o suprafață, așa cum spuneam, de aproximativ 2 ha, rezultă că valoarea maximă a sistemului nu poate depăși 100.000 de euro, la care s-ar adăuga montarea, deci un total de 200.000 de euro. În conditiile in care există deja un sistem de irigație, este evident că unul nou nu înseamnă să pornești de la zero: se pot păstra jgheaburi, canale de evacuare sau furtunuri. De altfel, din răspunsul Administratiei Prezidențiale reiese că nevoia unui alt sistem de irigație a pornit de la faptul că cel existent consumă prea multă apă și curent, astfel că ar trebui să se refere la partea automatizată a sistemului.", a explicat Sebastian Bodu.

Administrația Prezidențială a anunțat că dorește achiziționarea unui sistem modern de irigație pentru Palatul Cotroceni, dar și să modernizeze o aripă separată a clădiri. În presă au apărut informații conform cărora se dorea contruirea unei săli de sport și a unor spații de recreere, dar ulterior, Departamentul de Comunicare al Președinției a negat acest lucru, susținând că ar urma să se construiască spații de birouri și depozitare.

Etichete: administratia prezidentiala, Cotroceni, Klaus Iohannis, sebastian bodu, sistem irigatii Cotroceni

0/2 COMENTARII
primarele
21 Mar 07:44
+0
VOTURI
-0
Pe catedrale si biserici in mod direct se duc bani foarte putini, trei sferturi din ei sunt sifonati de baietii destepti in sutana mana in mana cu p.liticienii.
curtea de conturi
20 Mar 23:21
+0
VOTURI
-0
si cu catedrala neamului cum ramane? pe aia o plateste dumnezeu sau cetatenii? sau poate trebuie sa ii puna si sistem de irigatii ca sa se sesizeze autoritatile ca se arunca banii publici pe apa sambetei. poate se sesizeaza totusi curtea de conturi sau dna sau vreuna din autoritatile statului ca de ani de zile se duc banii publici pe catedrale si noi nu avem spitale.

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE