Kovesi, după decizia CCR: Avem nevoie de resurse să continuăm



Procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a declarat, miercuri, referitor la decizia CCR privind interceptările, că orice sprijin tehnic trebuie să fie acordat doar de procurori, polițiști sau companiile de telecomunicații și că, pentru a face față acestei situații, este nevoie de resurse umane și tehnice suplimentare.

Kovesi: Avem nevoie de resurse sa continuam
Kovesi: Avem nevoie de resurse să continuăm

"În acest moment suntem pregătiți ca, odată ce decizia Curții Constituționale va fi publicată, să procedăm personal la punerea în aplicare a autorizațiilor, însă pentru a face față la toate cele patru categorii de activități pe care noi le desfășurăm, atunci când vorbim de supraveghere tehnică în scopul obținerii de probe, sigur că avem nevoie de resurse suplimentare", a afirmat șefa DNA într-un interviu acordat Agerpres. 

Ea a subliniat că pentru a respecta decizia CCR este nevoie de modificări privind structura de personal a DNA și de resurse umane și tehnice.

"În primul rând, avem nevoie de o suplimentare a numărului de polițiști care vor lucra în DNA, dar și o suplimentare a echipamentelor tehnice pe care le folosim, a softurilor, a procedurilor pentru a pregăti din punct de vedere profesional polițiștii care vor lucra în DNA — ceea ce implică o sumă de aproximativ 10 milioane de euro. În această sumă se include și necesitatea de a avea un spațiul suplimentar. (...) În principal, decizia Curții Constituționale obligă procurorii și polițiștii din poliția judiciară să procedeze personal la punerea în executare a autorizațiilor de supraveghere tehnică", a explicat Kovesi.

Aceasta a menționat că sunt patru tipuri de activități care intră în procesul de supraveghere tehnică — interceptările comunicațiilor, interceptările în mediul ambiental, localizările și situațiile în care este nevoie de acces la trafic de date.

"În prezent, prin pronunțarea acestei decizii, orice sprijin tehnic trebuie să fie acordat doar de procurori, polițiști sau doar de furnizorii sau companiile de telecomunicații. În acest moment, noi am făcut această evaluare pentru a putea lucra eficient în cazurile noastre. (...) Avem nevoie de această suplimentare a bugetului, însă această evaluare este valabilă doar dacă putem folosi infrastructura deja existentă a SRI, cu condiția ca punerea în executare să se facă direct de polițiștii și procurorii din DNA. Acest lucru este posibil în acest moment — ca polițiștii și procurorii din DNA să procedeze personal la punerea în aplicare a acestor autorizații—, dar trebuie să folosim această infrastructură", a mai spus șeful DNA.

Potrivit acesteia, în situația în care, din punct de vedere legal, nu va fi permisă folosirea infrastructurii existente, evaluarea făcută va fi mult mai mare.

În ceea ce privește situația dosarelor aflate pe rol, ea a dat asigurări că procurorii DNA își vor continua activitatea, dar a admis că există posibilitatea ca unele să fie întârziate.

"Avem peste 7.300 de dosare în acest moment în lucru la aproximativ 120 de procurori. Este un volum foarte mare de dosare. Sunt procurori care au în lucru peste 100 de dosare. (...) Dacă va fi aprobată suplimentarea schemei de personal până în acel moment va trebui să folosim resursele existente, motiv pentru care anumite dosare sau în general dosarele de urmărire penală care nu sunt aproape de finalizare vor fi un pic întârziate", a adăugat ea.

 

Etichete: DNA, interceptări, Laura Codruţa Kovesi

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE