Kovesi spune că Gabriel Oprea nu are, în acest moment, nicio calitate în dosarul lui Onțanu



Procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a declarat luni că fostul vicepremier Gabriel Oprea nu are nicio calitate, în acest moment, în dosarul de corupție al primarului suspendat al sectorului 2, Neculai Onțanu.

Laura Codruta Kovesi
Laura Codruţa Kovesi

Prezentă la CSM, unde a susținut interviul pentru reînvestirea în funcția de procuror șef al DNA, Kovesi a fost întrebată de jurnaliști dacă Gabriel Oprea este vizat în dosarul lui Onțanu, potrivit Agerpres.

"În acest moment, nu are nicio calitate în dosar", a răspuns Laura Kovesi.

În referatul întocmit de procurorii DNA se arată că, în perioada 2006 — 2007, Neculai Onțanu a acceptat promisiunea unor foloase materiale de la o persoană, beneficiar al unor drepturi litigioase (denunțător în cauză), pentru a facilita procedura de reconstituire a dreptului de proprietate asupra mai multor terenuri ce totalizau 83.500 mp, situate pe raza sectorului 2, în conformitate cu prevederile Legii 18/1991. După emiterea titlului de proprietate, Neculai Onțanu a primit o suprafață totală de teren de 1.500 mp, situată pe strada Barbu Văcărescu, care a fost transferată către avocata Loredana Radu și o altă persoană, interpuși indicați de Onțanu.

Potrivit unor surse judiciare, terenul primit de avocata Loredana Radu ca mită pentru Neculai Onțanu ar fi fost revândut apoi lui Gabriel Oprea. După vânzarea terenului către Gabriel Oprea, Loredana Radu a obținut de la Primăria sectorului 2 o autorizație de construcție pentru un imobil cu 10 nivele, care ulterior a și fost ridicat.

"Din (...) rezultă că autorizația a fost emisă la solicitarea expresă a primarului Onțanu Neculai, cu încălcarea prevederilor legale, având în vedere că imobilul se află în zona verde de protecție a Lacului Tei, care este neconstruibilă conform art. 9 din Legea nr. 24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților și conform Planului de Urbanism General al Municipiului București", mai spun procurorii.

Etichete: dosar neculai ontanu, gabriel oprea, Laura Codruţa Kovesi, Neculai Onţanu

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE