La 63 de ani, conducea, fără permis, un autoturism Dacia 1310



Doi tineri au avariat, duminica, in accidente rutiere, sase vehicule (Foto: sxc.hu)
Doi tineri au avariat, duminică, în accidente rutiere, șase vehicule (Foto: sxc.hu)

Duminică după-amiază, la ora 17:10, poliţiştii Brigăzii Rutiere l-au depistat pe un bucureştean sexagenar, care conducea, fără permis, un autoturism marca Dacia 1310, pe strada Drumul Taberei, din sectorul 6.

Un bărbat, în vârstă de 30 de ani, care conducea un autoturism marca Opel, a fost oprit de poliţişti, pe strada Valea Ialomiţei. Oamenii legii au constatat, după ce i-au făcut etilotestul, că tânărul avea o concentraţie de alcool de 1,07 mg/l în aerul expirat.

Un alt bucureştean, în vârstă de 58 de ani, conducea un autoturism marca Dacia Logan, deşi consumase alcool. Etilotestul a indicat o concentraţie de 0,99 mg/l în aerul expirat.

Alte două persoane au fost oprite pe străzile Capitalei, de oamenii legii, având alcool în concentraţie de 0,85 mg/l şi, respectiv, de 0,58 mg/l/.

În toate aceste cazuri, şoferii au fost duşi la I.N.M.L. pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Duminică, la ora 11:00, un tânăr, în vârstă de 25 de ani, din Bucureşti, care conducea o motocicletă marca Suzuki, pe strada Drumul Sării dinspre Drumul Taberei către Bulevardul Ghencea, nu a păstrat distanţa corespunzătoare de mers şi a tamponat în spate un autoturism marca BMW, la volanul căruia se afla un bărbat în vârstă de 52 de ani din Bucureşti, care circula în aceeaşi direcţie şi oprise la nivelul marcajului pietonal. După impact, motocicleta a fost proiectată într-un autobuz marca Mercedes Benz, condus de un bărbat în vârstă de 43 de ani din judeţul Ilfov, care circula în aceeaşi direcţie pe banda unu. Tânărul care conducea motocicleta a rămas internat la spital, iar cele trei vehicule au fost avariate. Poliţiştii le-au făcut celor implicaţi în accident un test de alcoolemie, dar rezultatele au fost negative.

Duminică, la prânz, un alt şofer, în vârstă de 54 de ani din Bucureşti, care se afla la volanul unui autoturism marca Dacia Logan, pe Strada Râmnicu Vâlcea dinspre Strada Râmnicu Sărat către Strada Dristor, a fost acroşat lateral dreapta de un motociclu neînregistrat, marca First Bike, condus din aceeaşi direcţie de mers de un tânăr de 22 de ani din Bucureşti, care nu urmase un curs de legislaţie rutieră. Tânărul nu s-a asigurat la efectuarea virajului la stânga. Motociclul a fost apoi proiectat spre dreapta, într-o autoutilitară marca Fiat, care era parcată regulamentar. În accident trei tineri au fost răniţi uşor. Conducătorul auto şi cel al motociclului au fost testaţi cu aparatul etilotest, dar rezultatul a fost zero în ambele cazuri.

De asemenea, oamenii s-au ales şi cu dosar de cercetare, ce va fi înaintat spre soluţionare Biroului Cercetări Infracţiuni Rutiere din cadrul Brigăzii Rutiere.

Etichete: accident rutier, autoturism, brigada rutieră

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE