Lanț uman în jurul Parlamentului, vineri, organizat de PNL



Alina Gorghiu, copreședintele PNL, a anunțat, luni seară, că Opoziția va organiza un lanț uman în jurul Parlamentului vineri, când se votează moțiunea de cenzură. Gorghiu a declarat că a depus deja o solicitare la Primăria Generală în acest sens.

Lant uman in jurul Parlamentului, cand va fi votata motiunea de cenzura, organizat de PNL (sursa foto: Cristian Munteanu/Mediafax Foto)
Lanț uman în jurul Parlamentului, când va fi votată moțiunea de cenzură, organizat de PNL (sursa foto: Cristian Munteanu/Mediafax Foto)

Copreședintele PNL Alina Gorghiu a anunțat că Opoziția va face un protest, sub forma unui "un lanț viu" în jurul Parlamentului, vineri, când urmează să fie votată moțiunea de cenzură intitulată "Victor Ponta - demis pentru exces de putere prin blocarea alegerilor. Dreptul la vot nu este o lozincă!".

"N-am renunțat la idee, vom face toate demersurile legale pe care le prevede legea. Solicitarea deja e depusă la Primăria Generală. (...) Noi am făcut un apel deschis publicului larg, absolut oricine poate să vină alături de noi vineri", a precizat Gorghiu luni seară.

Motiunea de cenzura a PNL la adresa Guvernului Ponta va fi votată vineri. VEZI AICI TEXTUL MOȚIUNII.

Victor Ponta a declarat, tot luni seară, că "Dacă fac manifestări ilegale, Blaga și Gorgiu trebuie să răspundă în fața legii.". Detalii, AICI.

Etichete: lanţ uman, moţiune de cenzură, parlament

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h