Latura neconvenţională a protestelor de miercuri. GALERIE FOTO



Coloana de protestatari care s-a deplasat miercuri din Piaţa Victoriei în Piaţa Constituţiei a fost presărată pe alocuri cu prezenţe inedite, care făceau notă discordantă cu manifestanţii cu pelerine, şepci şi fluiere. Este cazul unui bărbat costumat în ”Doamna cu coasa”, care a ţinut morţiş să-şi păstreze intactă aura de mister, refuzând să le ofere curioşilor detalii despre el, cu excepţia faptului că era din Bucureşti.

Într-un mod neconvenţional a protestat şi bucureşteanul Bogdan Negrea, care a înainta alături de coloana de manifestanţi pe o motocicletă, mai mult pe trotuare decât pe străzile înseţate de pâlcurile de oameni veniţi din toată ţara.

Din mulţimea de protestatari s-a distins şi un tânăr care se ruga cu înfrigurare, cu palmele lipite şi cu ochii închişi, în timp ce coloana de manifestanţi înainta pe Bulevardul Magheru. Fotografii şi cameramanii l-au asaltat imediat din toate părţile, însă şi-au pierdut imediat interesul faţă de el, când liderii sindicali l-au dat la o parte şi tânărul a recunoscut că rugăciunile lui n-avea nicio legătură cu manifestaţia.

Etichete: inedite, manifestaţie, Piata Constitutiei, proteste, Sectorul 5

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE