Kovesi acuză SIE: "În ultimii ani nu a trimis nicio sesizare la DNA". SIE: "E o neînţelegere"



Şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, a criticat Serviciul de Informații Externe (SIE) pentru lipsă de colaborare, declarând că, în ultimii ani, SIE nu a trimis nicio sesizare DNA, în condițiile în care SRI a trimis 90 de sesizări doar în 2015. Serviciul a răspuns acuzaţiilor aduse, marţi seară, susţinând că la mijloc este o neînţelegere.

Laura Codruta Kovesi
Laura Codruţa Kovesi

UPDATE 17.50 SIE răspunde acuzaţiilor printr-un comunicat de presă:

"Activitatea SIE se desfășoară în concordanță cu prevederile legale, în speță vizează amenințările la adresa securității naționale așa cum sunt acestea expres și limitativ prevăzute în Legea nr.51/1991, obiectivele informative ale Serviciului fiind stabilite prin Planul Național de Priorități Informative, aprobat anual de CSAȚ. Totodată, în acord cu specificul și misiunea sa, Serviciul de Informații Externe desfășoară o activitate care are ca prioritate prevenția, prin avertizarea timpurie a beneficiarilor în legătură cu intenții ale entităților ostile care pot aducere atingere securității naționale sau intereselor României.

Apreciem că punctul de vedere al doamnei procuror-șef este generat de o neînțelegere a specificului pe care îl incumbă activitatea de informații externe/ spionajul, în speță faptul că obținerea de informații secrete sau confidențiale ce vizează securitatea națională și apărarea intereselor României se realizează preponderent prin surse umane (HUMINT) și metode și mijloace specifice.

SIE NU MONITORIZEAZĂ CETĂȚENII ROMÂNI AFLAȚI ÎN STRĂINĂTATE, această practică fiind una specifică fostei Securități, așa cum nu monitorizează conturile și transferurile bancare, achizițiile imobiliare sau de altă natură efectuate de cetățenii români în străinătate."

Procurorul şef al DNA, Codruţa Kovesi, a declarat, marţi, că de când se află la conducerea DNA "nu a primit nicio sesizare de la Serviciul de Informaţii Externe", precizând "că este ilegal să deţii informaţii referitoare la posibile infracţiuni şi să nu sesizezi Direcţia Naţională Anticorupţie."

"În 2013, 2014 şi 2015, de fapt, de când am început mandatul la DNA, nu am primit nicio informare de la SIE. Cu toate acestea, vedem că tot mai mulţi inculpaţi îşi deschid afaceri în străinătate. Se iscă întrebarea de ce niciodată nu am primit astfel de informări despre aceste activităţi. Nu am primit sesizări nici despre conturile din străinătate, nici despre vilele de lux, nici despre iahturile de lux", a declarat Codruţa Kovesi la conferinţa "Piedicile si performantele anticorupţiei".

Totodată, Kovesi a declarat că uneori a aflat informaţii din investigaţii jurnalistice.

"Credem că se pot cumpara proprietăţi imobiliare cu 6-7 milioane de euro şi niciun ofiţer de informaţii să nu se împiedice de acest lucru? Este ilegal să deţii aceste informaţii şi să nu sesizezi DNA. Nu pot să îmi explic. Există o obligaţie legală pe care trebuie ca orice ofiţer de informaţii, orice şef de serviciu trebuie să o respecte. Mi-e greu să cred că nu există informaţii. E de siguranţă naţională atunci când cineva transferă milioane de euro în altă ţară, când sume considerabile de bani sunt transferate prin offshore-uri", a declarat procurorul şef al DNA, Codruţa Kovesi.

Aceasta a vorbit şi despre colaborarea cu alte servicii secrete, Direcţia Generală de Informaţii a Armatei, şi Serviciul de Informaţii din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

"Am înregistrat o creştere a sesizarilor venite din parte unor servicii de informaţii. DGIPA a ajuns de la două sesizări la patru, iar Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă (DGIPI),din Ministerul de Interne, a înregistrat o creştere semnificativă, a ajuns la 22 de sesizări", a precizat Codruţa Kovesi.

Etichete: DNA, Laura Codruţa Kovesi, SIE

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE