Laurenţiu Cazan, la ieşirea de la Parchet: Dacă mâine ar fi 10 august, aş lua aceleaşi măsuri



Directorul general al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, Laurenţiu Cazan, s-a prezentat, miercuri, la Parchetul General pentru a fi audiat în ancheta care vizează violenţele din 10 august. La ieşire, Cazan a spus că ar lua aceleaşi măsuri dacă "mâine ar fi 10 august".

Laurentiu Cazan, coordonatorul jandarmilor la protest
Laurențiu Cazan, coordonatorul jandarmilor la protest

Laurenţiu Cazann s-a prezentat, miercuri, în faţa procurorilor de la Parchetul General care anchetează Dosarul "Diaspora", deschis după protestul din 10 august.

Întrebat dacă ar lua aceleaşi măsuri, Cazan a spus: "Categoric. Dacă mâine ar fi 10 august aş lua aceleaşi măsuri".

El a declarat că "s-a respectat legea ad-literam".

"Modul de restabilire a ordinii publice s-a făcut în concordanţă cu legea specială", a mai spus Cazan.

Acesta a afirmat că nu poate face alte precizări cu privire la ancheta în curs, dar a cerut să nu se mai folosească termenul de "a gaza".

"Am văzut că se foloseşte în spaţiul public termenul a gaza. V-aş ruga să consultaţi un DEX să vedeţi ce înseamnă cuvântul a gaza", a mai spus Cazan.

Mai devreme în cursul zilei s-a aflat la Parchet şi comisarul şef de poliţie Mihai Chirică, cercetat şi el în dosar. Acesta nu a făcut declaraţii presei.

Parchetul General a anunţat săptămâna trecută că şeful Jandarmeriei Române, Cătălin Sindile, adjunctul acestuia, Sebastian Cucoş şi Mihai Chirică, secretar de stat în Ministerul de Interne, sunt urmăriţi penal pentru complicitate la abuz în serviciu şi complicitate la participaţie improprie la purtare abuzivă în formă continuată, în timp ce maiorul Laurenţiu Cazan, director general al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, este urmărit penal pentru abuz în serviciu, participaţie improprie la purtare abuzivă în formă continuată, participaţie improprie la fals intelectual şi participaţie improprie la uz de fals în dosarul violenţelor de la mitingul din 10 august din Piaţa Victoriei.

Maiorul Laurenţiu Cazan este acuzat că a creat "aparenţa unei acţiuni legale de restabilire a ordinii publice şi a ordonat intervenţia în forţă pentru evacuarea participanţilor la protest", a dat ordinul de intervenţie cu încălcarea mai multor acte normative şi o ordonat folosirea mijloacelor din dotare pentru evacuarea protestatarilor, "cu consecinţa exercitării de către militarii din subordine a unor acte de violenţă nejustificate".

Comisarul şef de poliţie Mihai Chirică este acuzat că a făcut presiuni asupra prefectului Capitalei pentru a aproba formal ordinul de intervenţie în forţă, în timp ce Sebastian Cucoş şi Ionuţ Sindile "au participat nelegal la conducerea operaţiunilor" şi au ajutat la punerea în aplicare a unui ordin ilegal de evacuare a protestatarilor.

Peste 400 de persoane au fost rănite, iar numărul persoanelor care au depus plângeri în dosarul violenţelor de la protest ajunsese săptămâna la aproape opt sute.

Etichete: 10 august, jandarmerie, laurentiu cazan, protest Bucuresti

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE