Augustin Lazăr, despre dosarele Revoluţiei şi Mineriadei: Nu s-a făcut anchetă efectivă



Augustin Lazăr, propus pentru funcția de procuror general al României, a declarat că în dosarele Revoluţiei şi Mineriadei nu s-a făcut o anchetă efectivă, dar că trebuie soluționate și că Ministerul Public are resursele necesare pentru asta.

Lazar, despre dosarele Revolutiei si Mineriadei: Nu s-a facut ancheta efectiva. Trebuie solutionate
Lazăr, despre dosarele Revoluţiei şi Mineriadei: Nu s-a făcut anchetă efectivă. Trebuie soluţionate
Foto: evz.ro

"Din păcate, avem niște condamnări la CEDO, noi trebuie să observăm că în anumite dosare nu s-a făcut o anchetă efectivă, sau a fost făcut la un nivel de operativitate foarte scăzut, dar în tot cazul, ancheta efectivă nu există, nu s-au identificat persoanele responsabile și există și alte probleme care au generat aceste condamnări. Secția Parchetelor Militare are resurse umane foarte bune, care trebuie bine organizate și eficientizate. Ei vor putea să soluționeze aceste dosare", a declarat Lazăr la CSM, unde susține interviul pentru avizarea în funcția de procuror general, conform agerpres.ro.

El a precizat că există în cercetare și un dosar privind o "mineriadă, care așteaptă soluționarea temeinică și legală și ea va fi".

"Orice dosar trebuie soluționat potrivit legii. Altfel se creează impresia că nu există voință de a se soluționa. Și în cadrul Ministerul Public nu există dosar să nu se poată soluționa. Colegii noștri sunt profesioniști și sunt în măsură să soluționeze aceste dosare", a mai declarat Lazăr.

Etichete: augustin lazar, dosarul mineriadei, dosarul Revoluției

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE