Lecţii de programare pentru copii, organizate de un operator telecom



Orange organizează pentru copiii pasionați de programare o serie de ateliere, pentru a-i învăţa pe cei mici limbajul programării.

Lectii de programare pentru copii, organizate de un operator telecom
Lecţii de programare pentru copii, organizate de un operator telecom
Foto: compania

Sâmbătă, 17 octombrie, va avea loc cea de-a treia ediție #SuperCoders, seria de ateliere de programare adresate copiilor. Copiii vor învăța cum să utilizeze limbajul programării și, îndrumați de traineri specializați, își vor crea propriile animații. #SuperCoders 3 va avea loc simultan în nouă țări din Africa și Europa, unde grupul Orange este prezent, potrivit unui comunicat de presă remis B365.ro de companie.

#SuperCoders se va desfășura în București pe data de 17 octombrie, între orele 11:00 și 15:00 la Impact Hub București (str. Halelor nr. 5, zona Piața Unirii). Înscrierea se poate face printr-un e-mail trimis la adresa csr@orange.ro până cel târziu vineri, 16 octombrie. Participarea este gratuită, iar locurile sunt limitate. Copiii trebuie însoțiți de către un adult.

Programul detaliat al seminarului se va comunica ulterior, pe e-mail, după confirmarea înscrierii.

Tema acestei ediții #SuperCoders este protecția mediului, copiii fiind încurajați să dezvolte jocuri și animații construite în jurul aspectelor de mediu, precum încălzirea globală, consumul iresponsabil, reciclarea și protejarea biodiversității. Copiii vor învăța într-un mod interactiv cum tehnologia poate contribui la adresarea temelor care ne preocupă pe toți și la găsirea de soluții pentru acestea.

Orange propune astfel copiilor să-și folosească abilitățile și creativitatea pentru a contribui la protejarea planetei. Inițiativa grupului Orange și a celor nouă filiale care organizează sâmbătă seminarul #SuperCoders se plasează în contextul în care în luna decembrie la Paris are loc Conferința Națiunilor Unite (COP21) dedicată schimbărilor climatice.

Grupul Orange este membru al Uniunii Internaționale de Telecomunicații (ITU), o agenție a Națiunilor Unite implicată în inițiative care adresează încălzirea globală.

Etichete: ateliere copii, Orange, programare

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE