Legea anti-fumat aduce pierderi de 80 mil. lei pentru baruri, cafenele şi restaurante



Legea anti-fumat a fost publicată în Monitorul Oficial și va intra în vigoare pe 16 martie. Barurile, cafenelele şi restaurantele vor înregistra pierderi de 80 milioane lei odată cu intrarea în vigoare a noii legi. 

Legea anti-fumat aduce pierderi de 80 mil. lei pentru baruri, cafenele si restaurante
Legea anti-fumat aduce pierderi de 80 mil. lei pentru baruri, cafenele şi restaurante

În prezent, 17 dintre cele 28 de state ale Uniunii Europene interzic total fumatul în spaţiile publice închise, în mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă.

Legea care interzice fumatul în spaţii publice, care va intra în vigoare la jumă­ta­tea lunii martie, va avea un impact de mici dimensiuni asupra businessului res­tau­rantelor, cafe­ne­le­lor, cluburilor şi baru­rilor din România, scă­derile urmând a fi de maximum 5% şi doar pentru două-trei luni.

Astfel, la un total al businessului din domeniu de circa 7 mld. lei anual, scă­derile cauzate de intrarea în vigoare a acestei legi vor fi de 50-80 de milioane de lei, potrivit estimărilor ZF. În ceea ce îi priveşte pe producătorii de ţigări, aceştia nu au ieşit public pentru a face de­claraţii privind această lege şi dacă in­tra­rea ei în vigoare le va afecta bu­si­nessul. Anual românii cheltuie pe ţigări 13-14 mld. lei, în contextul în care circa un sfert din populaţie (5 milioane de oa­meni) fumează. Piaţa este împărţită de trei giganţi - Philip Morris, BAT şi JTI.

Sursa: ZF

Etichete: bar, legea anti-fumat, pierderi, restaurant

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE