Leonard Cohen revine la Bucureşti



Leonard Cohen (Foto: emusic.com)
Leonard Cohen (Foto: emusic.com)

Trubadurul canadian care a cucerit inimile publicului din România revine la Bucureşti pentru a susţine un nou concert. Evenimentul face parte din turneul de promovare al celui de-al doisprezecelea album al artistului, Old Ideas.

Leonard Cohen revine la Bucureşti în data de 22 septembrie 2012, în cadrul turneului de promovare al celui de-al doisprezecelea album, Old Ideas. Vocea cu timbru inconfundabil al artistului va răsuna, de această dată, în Piaţa Constituţiei.

Muzicianul canadian Leonard Cohen revine la Bucureşti, pe 22 septembrie, pentru a susţine un concert în Piaţa Constituţiei, în cadrul turneului de promovare a celui de-al doisprezecelea album de studio al său, "Old Ideas", aduce "zece cântece noi, pe care nimeni nu le ştie, dar toţi le vor preţui", informează organizatorii, citaţi de Mediafax.

Încă din prima săptămână de la lansare, albumul s-a clasat pe primul loc în topurile din întreaga lume.

Biletele pentru concert se vor pune în vânzare, vineri, şi se distribuie exclusiv prin Reţeaua Eventim: magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, librăriile Humanitas, Cărtureşti şi pe www.eventim.ro.

Etichete: album, bilete, Bucureşti, concert, Leonard Cohen

0/0 COMENTARII
Dinu
31 May 14:53
+0
VOTURI
-0

A treia oara la Bucuresti!Sigur i-a placut orasul:daca nu ma insel in septembrie 2008(primul concert in Romania),bardul canadian si-a aniversat ziua de nastere cu romanii !A fost superb!Cand i-au cantat romanasii nostrii un "Multi ani traiasca"!

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE