Liber la PEDALAT GRATUIT. Se redeschid Centrele "La Pedale" din Parcul Kiseleff și Pădurea Băneasa



Bucureștenii iubitori de sport și mișcare în mijlocul naturii au, începând de mâine, o alternativă ideală de petrecere a timpului liber. Primăria Sectorului 1 și Asociația Green Gate redeschid vineri, 29 aprilie 2016, Centrele "La Pedale" din Parcul Kiseleff și Pădurea Băneasa. Astfel, locuitorii Capitalei amatori ai sportului pe două roți sunt așteptați să pedaleze până la mijlocul lunii noiembrie una dintre cele 350 de biciclete puse la dispoziția lor de administrația locală în cadrul primului sistem de bike sharing gratuit din România.

Se redeschid centrele La Pedale
Se redeschid centrele La Pedale

Centrul de biciclete din Parcul Herăstrău va fi redeschis după obținerea avizelor necesare de la Primăria Municipiului București, instituție în a cărei administrare se află acest parc, anunţă Primăria Sectorului 1 într-un comunicat.

Programul de funcționare al Centrelor "La Pedale"este de luni până vineri, între orele 10:00 - 18:00, iar sâmbăta și duminica, în intervalul 10:00 - 19:00. Pentru mai multe informații despre acest proiect puteți accesa pagina "La Pedale" www.la-pedale.ro.

Alegeți traseul pentru plimbări cu bicicleta, direct de pe telefon

Bucureștenii își pot alege traseul pentru plimbări cu bicicleta, direct de pe telefonul mobil. Primăria Sectorului 1, în colaborare cu Asociația Green Gate, au lansat începând cu vara trecută aplicația "La Pedale" prin care sunt ajutați să-și aleagă traseul preferat pentru o plimbare cu bicicleta.

Aplicația poate fi descărcată, gratuit, pe toate dispozitivele smartphone, atât cu sistem de operare Android, cât și IOS. Aceasta le pune la dispoziția iubitorilor sportului pe două roți un număr de 12 trasee predefinite. În plus, bicicliștii își pot crea propriul traseu prin intermediul Google Maps.

Reguli de folosire a centrelor "La Pedale"

Bicicletele vor putea fi închiriate, ca și până acum, gratuit de către bucureșteni, pe baza buletinului de identitate. Pentru a nu-i afecta pe ceilalți locuitori ai Capitalei care se plimbă pe aleile parcului, cei care vin la aceste centre trebuie să ştie să meargă cu bicicleta, să cunoască regulile de circulaţie, să aibă un comportament decent și să aducă bicicletele înapoi în stare bună de funcționare. Bicicletele verzi sunt disponibile în trei mărimi/variante - pentru copii, adolescenţi și adulți - și pot fi folosite pentru o perioadă de maximum două ore, doar în perimetrul parcurilor.

Pădurea Băneasa, cea mai nouă destinație pentru bicicliști

Începând cu vara anului 2015, centrele "La Pedale" s-au extins și în Pădurea Băneasa. Primăria Sectorului 1 a reamenajat complet Parcul Băneasa, din proximitatea Restaurantului Casa Albă, și a decis să amplaseze aici un centru de închiriat gratuit biciclete, după modelul celor preexistente în parcurile Kiseleff și Herăstrău. Prin deschiderea acestui centru, singura pădure a Capitalei este accesibilă pentru bucureștenii care vor să se plimbe pe distanțe lungi, pe care nu le regăsesc în interiorul orașului.

Record de utilizatori în 2015

Popularitatea proiectului "La Pedale" şi pasiunea pentru mersul pe bicicletă au crescut semnificativ de la un an la altul. Anul trecut s-a înregistrat un număr record de utilizatori: aproximativ 70.000 de bucureşteni au pedalat bicicletele verzi puse la dispoziţia locuitorilor Capitalei în parcurile Kiseleff, Herăstrău și Pădurea Băneasa.
Proiectul "La Pedale" este parte a unei acțiuni demarate de Primăria Sectorului 1 care vizează promovarea mersului pe bicicletă în oraș după un model implementat deja cu succes în principalele capitale europene.

 

Etichete: biciclete gratuite, centre biciclete, centru la pedale, La Pedale, padurea baneasca, Parcul Kiseleff

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE