Liiceanu, despre Cărtărescu: Următorul roman va fi una dintre marile cărți ale lumii



Scriitorul Gabriel Liiceanu consideră că următorul roman a lui Mircea Cărtărescu va fi una din cărțile mari ale culturii istoriei românești și ale istoriei literaturii lumii. Pe Cărtărescu însuși îl consideră unul din marii scriitori ai lumii, potrivit declarațiilo făcute la Digi24.

Liiceanu, despre Cartarescu: Urmatorul roman va fi una dintre marile carti ale lumii
Liiceanu, despre Cărtărescu: Următorul roman va fi una dintre marile cărți ale lumii
Foto: ziuanews.ro

„Pe 20-21-22 noiembrie este vârful (târgului Gaudeamus, n.r.). Se fac marile lansări. Atunci îți capeți încrederea că cartea are un sens pe lume. E uluitor să vorbești și să prezinți o carte în fața a câtorva sute de oameni care stau ore întregi în picioare ca să afle ceva despre noua „hrană" spirituală care le este propusă. Se întâmplă lucruri care în imediatul vieții noastre nu sunt sesizate ca făcând parte din istoria imediată", a spus Gabriel Liiceanu.

„Important la aceste târguri este când se nasc evenimente care vor face istoria culturii acestei țări. Va fi lansat ultimul roman al lui Mircea Cărtărescu. Ultimul capitol a fost trimis alaltăieri la editură. E un roman magnific, fluviu, de 800 de pagini. Va fi una din cărțile mari ale culturii istoriei românești și una din cărțile mari ale istoriei literaturii lumii. Cărtărescu, după gustul meu, este unul din marii scriitori ai lumii, în clipa de față", a mai spus scriitorul.

În același timp, Mircea Cărtărescu a anunțat pe Facebook faptul că a terminat următorul lui roman: „Am terminat cartea, am predat-o editurii, apare la Gaudeamus", arată digi24.ro.

Etichete: Digi24, Gabriel Liiceanu, mircea cartarescu

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE