Liniile de transport în comun se reduc cu 25% în Capitală



Liniile de transport în comun din Bucureşti vor funcţiona cu un parc de vehicule redus cu până la 25%, începând de luni, 23 martie, dar nu va fi suspendată sau desfiinţată nicio linie de autobuz, troleibuz sau tramvai, informează Societatea de Transport Bucureşti (STB).

STB
STB

Societatea va aloca pe fiecare linie un număr de vehicule corespunzător cererii de transport, dar şi în concordanţă cu gradul de încărcare, astfel încât cetăţenii să călătorească în condiţii în care să nu le fie pusă în pericol sănătatea.

Noul program, cu orarul de trecere prin staţii, va putea fi accesat pe site-ul STB SA (www.stbsa.ro), iar pentru cei care au la dispoziţie un telefon mobil cu conexiune la internet, se recomandă utilizarea aplicaţiei InfoSTB.

Totodată, compania anunţă că va continua procesul de decontaminare a tuturor vehiculelor aflate în traseu, cu două treceri pe zi, folosind substanţe care distrug virusurile (pe bază de clor) şi va menţine eforturile de igienizare a acestora şi a staţiilor de tramvai. În acest context, se face apel la călători să respecte regulile de igienă personală şi de protecţie transmise de autorităţi.

În această perioadă, STB le recomandă călătorilor să utilizeze preponderent modalităţile alternative de achiziţie şi de plată a călătoriei, puse la dispoziţie: încărcarea online a cardului de transport nominal, plata prin intermediul aplicaţiei de mobil BPay sau plata prin SMS. Aplicaţia gratuită BPay permite achiziţionarea de titluri de călătorie direct de pe telefonul mobil de tip smartphone cu conexiune la internet, fără a fi necesară existenţa unui card de transport.

Pe de altă parte, societatea aminteşte că activitatea directă de relaţii cu publicul a fost suspendată până la o dată care va fi comunicată ulterior. Ca urmare a acestei decizii, vor exista următoarele metode de contact: pentru informaţii generale sau sesizări referitoare la programul de circulaţie - la telefon +40219391, pentru informaţii şi sesizări referitoare la titlurile de transport (plata prin intermediul telefonului mobil, plată online, carduri STB, centre de vânzare etc) - la telefon +40213365650/interior 30 sau interior 31; +40213074180; +40213111398; pentru informaţii şi sesizări referitoare la corpul de control - la telefon +40214503952; pentru avize edilitare, închiriere vehicule, obiecte pierdute, răspunsuri la petiţii şi adrese, angajări, pensionări, cursuri de formare profesională - la telefon +4021 307 4426.

Etichete: Bucureşti, coronavirus, covid 19, reducere, stb, transport în comun

0/1 COMENTARII
Patricia
25 mar 03:20
+0
VOTURI
-0
Vreau să-i mulțumesc dr. PADMAN un caster de vrăji foarte puternic, care mă ajută să-mi aduc soțul înapoi la mine, în urmă cu câteva luni am o problemă serioasă cu soțul meu, în măsura în care a ieșit din casă și a început să se întâlnească cu o altă femeie și el a rămas cu femeia, aproape că am renunțat până când am văzut o mărturie online despre dr. PADMAN și am decis să-l contactez. I-am explicat problema mea și m-a asigurat că voi vedea un rezultat pozitiv după 24 de ore, în mod surprinzător soțul meu a revenit a doua zi după vraja, implorându-mă să-l iert și mi-a promis să nu mă mai lase niciodată, mulțumită dr unității pentru vraja reală și, dacă aveți vreo problemă, contactați-l, este sincer.

site web: https://padmanspell.com

Whatsapp +19492293867

E-mail: padmanlovespell@yahoo.com.

https://twitter.com/padman_dr.

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE