LISTA centrelor şi grădiniţelor din Capitală care primesc copii vineri, când şcolile sunt închise



Părinţii îşi pot lăsa copiii la centrele şi grădiniţele din sectoarele 1, 2, 3 şi 4, în ziua de vineri, când unităţile de învăţământ din Bucureşti sunt închise din cauza vremii. 

LISTA centrelor si gradinitelor din Capitala care primesc copii vineri, cand scolile sunt inchise
LISTA centrelor şi grădiniţelor din Capitală care primesc copii vineri, când şcolile sunt închise

140 de preșcolari pot fi găzduiți vineri la Grădinița nr. 248 din Sectorul 1 al Capitalei (Str. Artur Vârtejeanu nr. 15) ce va fi deschisă pentru copiii preșcolari, ai căror părinți nu au posibilitatea să îi plaseze sub supraveghere în contextul închiderii instituțiilor școlare din cauza vremii nefavorabile.

Această locație poate găzdui până la 140 de copii care vor beneficia, între orele 08:00 și 18:00, de supraveghere de specialitate și, contra sumei de 14 lei, de o masă caldă.

Menționăm că, la aducerea copiilor la grădiniță, părinții trebuie să completeze o cerere și să aibă asupra lor originalul sau o copie a Cărții de Identitate.

Locuitorii Sectorului 2 îşi pot lăsa copiii, în cazul în care nu au altă posibilitate, la Centrul „Sfântul Pantelimon" (Şoseaua Pantelimon, nr. 301), unde sunt disponibile 50 de locuri, care pot fi, însă, suplimentate în funcţie de cerinţe. De asemenea, Complexul de Servicii Socio-Educative pentru Elevi „Sfânta Maria" (strada Oituz, nr. 9) oferă 62 de locuri.

Cele două centre funcţionează între orele 8.00 şi 16.00, interval în care copiii se vor putea juca, se pot uita la televizor, ori să îşi facă temele sub supravegherea personalului.

Primăria Sectorului 2 precizează că înscrierile se fac la numărul de telefon 0314.136.210 pentru Complexul „Sfântul Pantelimon" şi la 0722.673.277 pentru Complexul de Servicii Socio-Educative pentru Elevi „Sfânta Maria".

Şi Primăria Sectorului 3 oferă soluţii pentru părinţi în ziua de vineri, astfel că aceştia pot suna până joi, ora 20.00 la numărul de telefon 0728.729.797, pentru serviciile oferite de Direcţia Generală de Asistenţă Socială (DGASPC) Sector 3.

Astfel, preşcolarii vor putea sta vineri la Grădiniţa 239 (bd. Mihai Bravu, nr. 428) între orele 8.30 şi 17.00, cu servirea a trei mese, pentru care părinţii achită 12 lei, iar copiii din clasele 0-IV, pot sta la Şcoala gimnazială nr. 80 (Calea Dudesti, nr. 191), între orele 8.00 şi 11.35.

În Sectorul 4 sunt deschse opt centre care să găzduiască copiii cât timp părinţii lor sunt la serviciu, accesul făcându-se în baza unei cereri completate în momentul în care părintele îşi lasă copilul la centru.

Astfel, preşcolarii pot merge la unul dintre cele şase centre multifuncţionale din subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Sector 4 şi care au disponibile peste 250 de locuri, respectiv Centrul Social Multifuncţional „Degeţica" (Aleea Mirea Mioara Luiza nr. 1A, telefon: 0733.200.060), Centrul Social Multifuncţional „Mica Sirenă" (Aleea Emil Racoviţă, nr. 2B, telefon: 0371.360.124), Centrul Social Multifuncţional „Micii Magicieni" (Izv. Mureşului, nr. 4, telefon: 0722.885.555), Centrul Social Mulţifuncţional „Scufiţa Roşie" (Aleea Tohani nr. 1, bl. 30, sc. 1, parter, telefon: 0733.200.109), Centrul Social Multifuncţional „Crăiasa Zăpezii" (Str. Oiţelor nr. 8, telefon: 0728.885.575) şi Centrul Social Multifuncţional „Dumbrava Minunată" (Stoian Militaru, nr. 84, telefon: 0733.200.115).

De asemenea, şcolarii pot merge la centrele de zi, care au disponibile în jur de 50 de locuri, respectiv Centrul de zi „Eu şi Prietenii Mei" (Str. Aliorului nr. 8A, telefon: 0751.090.237) şi Centrul de zi „Casa Speranţei" (Str. Sold. Enache Ion nr. 1A, telefon: 0730.590.887).

Şi în Sectorul 5 au fost identificate soluții pentru a veni în sprijinul părinților care nu au posibilitatea de a-i supraveghea pe cei mici în cursul zilei de vineri. 

"În urma discuţiilor cu reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Sector 5 şi cu directorii unităţilor de învăţământ, având în vedere că efectivul de cadre didactice va fi prezent vineri, 23 martie 2018, în şcoli şi grădiniţe, urmând să aibă program normal de lucru, s-a decis ca pe parcursul zilei de vineri, respectivele incinte să-i găzduiască pe cei mici.

Aceeaşi soluţie a fost adoptată şi la nivelul creşelor aflate în subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 5. Procedural, părinţii se vor adresa conducerii unităţilor de învăţământ, completând o cerere în momentul în care îşi lasă copiii în grija cadrelor didactice", se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Sectorului 5.

Gradiniţele, şcolile şi liceele din Capitală vor fi închise vineri, în condiţiile în care meteorologii anunţă ninsori şi intensificari ale vântului. Primarul Capitalei Gabriela Firea a susţinut marţi, când a făcut anunţul, că este o decizie responsabilă, pe care şi-o asumă, "din dorinţa de a nu-i expune pe copii unor fenomene meteo extreme".

De joi de la ora 23.00 şi până vineri la ora 15.00, 14 judeţe şi Capitala vor fi sub cod portocaliu care vizează ninsoare abundentă, strat de zăpadă consistent, temporar viscol şi vizibilitate scăzută.

"În sudul Banatului şi al Olteniei, în cea mai mare parte a Munteniei şi a Dobrogei ninsorile vor fi abundente, iar vântul va avea intensificări cu viteze de 50...60 km/h şi temporar 65...70 km/h, viscolind şi local troienind zăpada şi determinând diminuarea vizibilităţii", mai spun meteorologii.

Vremea se va menţine deosebit de rece până la sfârşitul săptămânii, cu precădere în jumătatea de sud-est, unde intensificările temporare ale vântului vor amplifica senzaţia de frig.

Etichete: Bucureşti, Capitală, scoli inchise vineri in Bucuresti, Sectorul 2, Sectorul 3, Sectorul 4, unde ducem copiii vineri cand sunt inchise scolile

0/1 COMENTARII
FIFOCapitals@gmail.com
22 Mar 18:25
+0
VOTURI
-0
Do you need a loan? If yes! Contact FIFO Capitals and Mortgages Limited ® for small and large loans amount. We give out loan at 2% interest rate. Contact us today via E-mail at,,,((FIFOCapitals@gmail.com)),,, We also give out from. £5 thousand Pounds to 100 million Pounds for individuals and companies, the credit is open to all regardless of nationality....

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE