Liviu Dragnea: Am fost întrebat dacă dăm Guvernul jos; şansele sunt de 50-50%



Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat duminică seară că dorința sa este 'să nu pice' actualul Guvern și a subliniat că din punct de vedere strict electoral social-democrații nu au niciun interes. El a adăugat că în cazul în care Guvernul va demisiona, va fi înaintată o propunere de premier președintelui Klaus Iohannis.

Liviu Dragnea
Liviu Dragnea

"(...) Am fost întrebat dacă dăm Guvernul jos, dacă introducem moțiune de cenzură sau nu. Am spus-o și vă spun și dumneavoastră: șansele sunt 50%-50%. Se apropie cu pași repezi de asta. Noi încercăm să ținem stabilitate. Vorbind strict electoral, nu am avea niciun interes. Dorința mea este să nu pice acest Guvern, să îl ținem la guvernare, într-un singur caz s-ar întâmpla asta. Am vorbit și cu domnul Tăriceanu lucrul acesta, dacă acțiunea guvernamentală va deveni foarte periculoasă, adică dacă va produce efecte foarte rele. Dacă Guvernul demisionează o să ne întâlnim rapid și o să luăm o decizie. O să îi transmitem președintelui Iohannis o propunere de prim-ministru de care va trebui să țină cont. Va fi o propunere pentru o perioadă strict limitată până la alegerile parlamentare. Poate Guvernul Cioloș rămâne și nu demisionează", a spus Dragnea la România TV.

Referindu-se la actualul guvern, liderul PSD a spus că 'unele pălării sunt cam mari pentru unii miniștri'.

"Am ajuns rău, s-a dovedit că tehnocrații în marea lor majoritate, mă refer la cei din Guvern, sunt slabi, căciula, pălăria este prea mare. Unele pălării sunt cam mari pentru unii miniștri, unii au și plecat, unii avem noi moțiuni simple, marți o să avem moțiunea simplă pe agricultură. Pentru mine este o dezamăgire. Cu Dacian Cioloș am o relație, zic eu, normală, civilizată. Părea, pare un om de treabă, dar Guvernul lui nu prea face treabă. Eu sunt curios dacă domnul Dacian Cioloș când vorbește despre Guvernul lui așa cum ar fi firesc înțelege... Eu nu știu dacă Dacian Cioloș înțelege că acel Guvern s-ar putea să fie al altuia, al lui Iohannis. Nu a spus domnul Iohannis că este Guvernul lui. Văd că nu își mai asumă nimeni. Nu ne-am așteptat să fie atâta incompetență din partea unor miniștri care la prima vedere păreau cu o carte de vizită, un CV destul de bun", a afirmat președintele PSD.

El a declarat că sunt câteva ministere care funcționează bine: Ministerul Dezvoltării, MAI, Ministerul Apărării, dar și MAE "unde reproșurile sunt aproape inexistente".

"(...) În rest, sunt foarte multe ministere unde unele au și schimbat miniștrii, altele urmează să se schimbe, dacă nu o să îi schimbăm noi unde din păcate lucrurile sunt foarte rele. Am văzut că se ocupă mai nou Guvernul în a adopta o ordonanță prin care să reglementeze referendumul local să se poată organiza în aceeași zi cu alegerile locale în aceleași secții de vot. De ce este urgența asta? Noi am atacat-o deja la Avocatul Poporului", a mai spus președintele PSD.

"Aştept la colegii mei din Biroul Permanent al Camerei să finalizeze modificarea regulamentului şi când va fi gata, într-o săptămână două o să purcedem la revocare. (...) Acesta e un caz de studiat, Valeriu Zgonea. Eu sincer nu ştiu unde se termină Valeriu Zgonea şi unde începe Zorro sau Mihai Viteazu", a declarat Dragnea la RTV.

Preşedintele PSD a spus că atât el cât şi colegii săi au înţeles că Zgonea "a acţionat împotriva partidului" şi că lucrurile pe care le-a făcut "au ieşit foarte mult la iveală" după condamnarea lui Dragnea.

"Din păcate acest domn mult timp a tot vorbit în diverse locuri despre partidul nostru şi nu în termeni buni, nu în termeni corecţi. (...) Eu sunt sigur că a vorbit şi la Cotroceni pentru că am înţeles că în ultimele luni mergea foarte des la Cotroceni. Ştiam şi eu şi ştiau şi câţiva colegi de-ai noştri. Oraşul este foarte mic şi se află, în Bucureşti este foarte greu să faci ceva şi să nu se ştie pentru că nu sunt locuri secrete. Totuşi, când mergi la Cotroceni – este o instituţie cu foarte mulţi oameni. În ultimele zile a avut un pachet de acţiuni care a avut ca scop destabilizarea partidului în prag de campanie electorală, asta nu i-a fost iertată de colegi", a spus preşedintele PSD.

Dragnea a precizat că nu există nicio posibilitate ca decizia de excludere să fie reconsiderată.

Întrebat la cine se referea când a spus că cineva are tot interesul ca PSD să intre în disoluţie, Dragnea a spus că este vorba de adversari politici, inclusiv preşedintele Klaus Iohannis şi că partidul ar fi intrat în disoluţie dacă ar fi renunţat la funcţia de preşedinte după condamnare.

Referitor la noul preşedinte al Camerei, Dragnea a spus că Ponta poate să fie un preşedinte bun, dar că preferă să nu anunţe niciun nume.

"Atât timp cât această funcţie nu este vacantă nu are rost să vânturăm nume pentru că i-ar face rău celui pe care am vrea să-l punem acolo. După ce funcţia devine vacantă, o să facem propunerea. Victor Ponta poate să fie un preşedinte de Cameră foarte bun, aşa cum a fost şi un premier foarte bun. (...) Funcţia de preşedinte al Camerei, dacă discutăm foarte corect, nu este o funcţie foarte grea, nu este o funcţie cu o putere foarte mare. Practic este speackerul Camerei Deputaţilor. Conduce şedinţele. Nu influenţează vot, nu blochează voturi", a spus el.

Etichete: cadere guvern, demisie guvern, Guvern, Liviu Dragnea

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE