Liviu Dragnea: Până mâine seară vom lua o decizie. Nu voi ezita să cer suspendarea



Liderul PSD, Liviu Dragnea, a anunţat marţi, că până miercuri seara, cel târziu joi, va lua o decizie ca urmare a respingerii de către preşedintele Iohannis a nominalizării lui Sevil Shjaideh pentru funcţia de premier. Dragnea a spus că nu va ezita să ceară suspendarea preşedintelui. Liderul PSD, Liviu Dragnea a spus că după ce s-a consultat cu colegii săi vrea să "cumpănească foarte bine" pentru că nu este o decizie uşoară.

Liviu Dragnea
Liviu Dragnea

Anunţul a fost făcut de preşedintele PSD la Palatul Parlamentului, la patru ore de la declaraţiile preşedintelui Iohannis, care a cerut PSD-ALDE să facă o nouă nominalizare pentru funcţia de şef al Guvernului, ca urmare a respingerii lui Sevil Shhaideh.

Liviu Dragnea a afirmat că a primit deja o serie de mesaje în care i se solicită suspendarea lui Klaus Iohannis din funcţia de preşedinte. "Este o avalanşă de mesaje pe care le-am primit de la oameni care se simt jigniţi şi care cer cu fermitate suspendarea preşedintelui. Nu este o decizie foarte uşoară", a spus preşedintele PSD.

El nu a exlus varianta să dea curs acestor cereri. "Dacă în urma acestei analize vom ajunge la concluzia că pentru ţară e bine să îl suspendăm pe preşedinte, nu o să am nicio ezitare", a avertizat Dragnea.

Liderul PSD nu a exclus ca preşedintele să îşi fi propus să fie suspendat. "În opinia mea preşedintele vrea suspendat pentru că se gândeşte, greşit, în opinia mea, că se va reinventa ca preşedinte", a spus Dragnea.

Preşedintele Iohannis nu a oferit niciun argument în declaraţia sa, care a durat un minut.

O altă nominalizare a PSD nu este exclusă, deşi Liviu Dragnea anunţa săptămâna trecută, după consultările de la Cotroceni, că Sevil Shhaideh este singura propunere: "Am venit cu o singură propunere, dacă va fi refuzată, ne vedem în altă parte".

Un posibil anunţ în conferinţa de presă de la ora 16.00 este sesizarea Curţii Constituţionale, la care Dragnea se referea a doua zi de la nominalizarea lui Shhaideh. "Am spus că voi utiliza toate mijloacele constituţionale şi legale. Şi am mai spus ceva în noaptea alegerilor - votul pe care l-am primit nu-l voi vinde, nu-l voi da cadou, nu-l voi tranzacţiona şi nici trăda", spunea Dragnea.

O altă variantă de a tranşa cazul la CCR este demararea unei proceduri de suspendare, care - deşi nu este obligatoriu să fie dusă până la capăt - ar presupune consultarea Curţii Constituţionale cu privire la motivele invocate, ceea ce ar face ca judecătorii să se pronunţe asupra cazului.

Etichete: dragnea, iohanis

0/2 COMENTARII
Vasile
28 Dec 13:43
+0
VOTURI
-0
Mda... 7,4 milioane cer suspendarea presedintelui.
Hai siktir, ca-i fumata. Nu mai bine dizolvam Shparlamentul, sa vedem cati din actualii alesi mai iau voturi? Ca acum s-a cam lamurit lumea care-i treaba cu scaderile de taxe si cresterile de salarii...
Aveti tupeu sa cereti reluarea alegerilor, Dragnea si Tariceanu?
Eul
27 Dec 22:37
+0
VOTURI
-0
"Şi am mai spus ceva în noaptea alegerilor - votul pe care l-am primit nu-l voi vinde, nu-l voi da cadou, nu-l voi tranzacţiona şi nici trăda", spunea Dragnea.

Votul pe care l-ai primit, mai draga, se referea si la ne-facerea unei aliante cu UDMR. Ai majoritate, ai PROMIS cu gura ta ca nu vrei alianta cu UDMR... ce faci? Alianta cu UDMR, bineinteles! La fel ca data trecuta cu micul Ponta!
Votati PSD, ca vad ca nu va invatati minte! Sa va dea sa urlati de durere, ca stiti ce-a fost si inca mai vreti!

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE