Localurile, obligate să obțină autorizație de securitate la incendiu până pe 31 decembrie



Potrivit unui proiect de lege adoptat de Parlament miercuri, localurile care funcţionează fără autorizaţie de securitate la incendiu vor fi obligate să o obțină până pe 31 decembrie.

Localurile, obligate sa obtina autorizatie de securitate la incendiu pana pe 31 decembrie
Localurile, obligate să obțină autorizație de securitate la incendiu până pe 31 decembrie
Foto: evz.ro

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 52/2015 pentru modificarea și completarea Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor a fost publicată pe 5 noiembrie anul trecut în Monitorul Oficial, iar prevederile acesteia au intrat în vigoare de la momentul apariţiei.

Pentru a-şi produce în continuare efectele juridice, ordonanţa trebuia adoptată prin lege de către Parlament. Acest lucru s-a întâmplat miercuri, când proiectul de lege pentru aprobarea OUG nr. 52/2015 a trecut de Camera Deputaţilor, ca for decizional, cu 275 de voturi "pentru", două "împotrivă" şi două abţineri. Asta înseamnă că, pentru a intra în vigoare, documentul mai trebuie doar promulgat de preşedintele ţării şi publicat în Monitorul Oficial, informează avocat.net.

În forma amendată a proiectului care a primit miercuri votul decisiv al deputaţilor este stabilit că toate construcţiile şi amenajările care funcţionează fără a deţine o autorizaţie de securitate la incendiu vor avea obligaţia obţinerii acestui document până la 31 decembrie 2016. 

Obligaţia obţinerii autorizaţiei de securitate la incendiu va reveni, potrivit proiectului de act normativ, beneficiarului investiţiei ori persoanei fizice sau juridice care finanţează şi realizează investiţii noi sau intervenţii la construcţiile existente.

Totuşi, în cazul în care este constatată încălcarea gravă a cerinţei de securitate la incendiu, autorităţile vor putea decide oprirea funcţionării ori utilizării construcţiilor/amenajărilor fără a mai aştepta obţinerea autorizaţiei amintite.

Atenţie! Până la data obţinerii autorizaţiei de securitate la incendiu, răspunderea pentru funcţionarea construcţiilor şi amenajărilor din punct de vedere al asigurării cerinţei de securitate la incendiu va reveni exclusiv beneficiarilor investiţiilor.

Dacă anterior intrării în vigoare a OUG nr. 52/2015 Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) putea să dispună doar oprirea funcţionării/folosirii construcţiilor/amenajărilor, din noiembrie 2015 personalul ISU poate şi să sigileze construcţiile şi amenajările firmelor care nu respectă regulile de siguranţă la incendiu. 

"Atribuţiile Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă au fost extinse în sensul că inspectorii ISU pot sigila construcţiile şi amenajările operatorului economic în punctul de lucru în care constată încălcarea reglementărilor privind siguranţa la incendiu. Potrivit legislaţiei în vigoare până la data prezentei reglementări, ISU putea dispune doar oprirea funcţionării ori utilizării contrucţiilor sau amenajărilor, ceea ce nu era de natură să garanteze încetarea de fapt a funcţionării", explicau reprezentanţii Guvernului în noiembrie 2015, atunci când Executivul a adoptat actul citat. 

Totodată, în cazul aplicării sigiliului, firmele sunt obligate să înştiinţeze clienţii despre acest aspect, prin afişarea, la loc vizibil, a unui anunţ referitor la oprirea activităţii.

Vă reamintim că, potrivit normelor în vigoare, criteriile pentru închiderea localurilor se aplică în cazul clădirilor/spaţiilor comerciale, adică în baruri, cluburi, discoteci, restaurante, centre comerciale, magazine şi supermagazine. De asemenea, acestea sunt valabile în egală măsură pentru clădirile/spaţiile culturale (teatre, cinematografe, săli polivalente, săli de spectacole sau altele asemenea, destinate sau deschise participării publicului) şi clădirile/spaţiile turistice (hoteluri, moteluri, hosteluri, vile turistice, cabane turistice, pensiuni).

Etichete: autorizatie incendiu, lege

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE