Iacul lui Ceauşescu, vândut de 40 ori mai scump, la licitaţie



Licitaţia ”Epoca de Aur” a atras, joi seară, o rată de adjudecare de aproape 75%. Astfel, din cele 70 de loturi scoase la vânzare publică, 53 de obiecte care i-au aparţinut ”celui mai iubit fiu al poporului” au fost cumpărate. Valoarea totală a obiectelor adjudecate s-a ridicat la 53.910 euro.

Iacul de bronz, simbol al bogăţiei agricole a ţării, statueta de protocol făcută cadou lui Nicolae Ceauşescu în anii '70 de către Mao Tsedong, liderul comunist al Chinei, a avut un preţ de pornire de 300 de euro la licitaţie. Preţul obţinut în urma vânzării obiectului a fost însă de 40 de ori mai mare, respectiv 12.000 de euro.

Stema Republicii Populare Române, din 1949, folosită ca scrumieră, ilustrează o imagine ce a reprezentat o adevărată icoană a propagandei oficiale a regimului comunist şi putea fi regăsită aproape peste tot, de la antetele documentelor publice, manuale şcolare, artă decorativă, până la elemente de decoraţiune arhitecturală. Exemplarul imortalizează prima variantă a stemei de stat, specifică începutului anilor ‘50, fără stema mică în cinci colţuri aflată în registrul superior, între extremităţile ghirlandei de spice de grâu. Stema Republicii Populare Române s-a vândut cu un preţ de 12 ori mai mare decât cel de pornire. Astfel, proprietarul acestui obiect a obţinut 300 de euro, de la 25 euro, cât a cerut iniţial.

Proprietarul medaliei Nicolae Ceauşescu, din anii '70, a obţinut 425 de euro prin vânzarea acesteia la licitaţie, de 8,5 ori mai mult decât şi-a propus, respectiv 50 de euro.  Nicolae Ceauşescu este imortalizat pe aversul acestei medalii care îl înfăţişează din profil. Redarea realistă a portetului este specifică sfârşitului anilor ‘70, epocă în care cultul personalităţii dictatorului se profila copleşitor. Astfel de medalii puteau fi comandate de instituţii locale, dornice să-şi demonstreze loialitatea faţă de “conducătorul iubit”.

Sculptura închinată muncitorului oţelar, marcată "Uzinele 23 August", s-a vândut cu 375 de euro, tarif de 7,5 ori mai mare decât cel stabilit iniţial. Plinta turnată în formă de scrumieră, ce dezvoltă pe înălţime motivul forţei muncitorului oţelar, simbol al dezvoltării industriei grele, element central al ideologiei regimului comunist, a fost realizată artizanal la Uzinele “23 august” din Bucureşti în stilul specific realismului socialist.

Succes la public a avut şi perechea de porumbiţe din argint aurit şi emailat, dăruită lui Nicolae Ceauşescu de către şahul Iranului Reza Pahlavi, în 1977, care s-a adjudecat pentru 7.500 de euro, de la un preţ de pornire de 1.200 de euro. Perechea de porumbiţe i-a fost dăruită lui Nicolae Ceauşescu de către şahul Iranului, în timpul vizitei oficiale din 1977. Realizaţi din argint aurit şi emailat în tehnica cloisonné, păunii se remarcă prin graţiozitatea formei şi delicateţea cromaticii.

Nici blănurile primite în dar de ”cel mai iubit fiu al poporului” nu au rămas nevândute. Blana a şase pui de tigru, folosită pentru realizarea unui cadou care a măgulit orgoliul dictatorului român, primită în timpul vizitelor oficiale din Africa şi Asia a fost achiziţionată, la licitaţia ”Epoca de Aur”, cu 4.800 de euro, sumă ce depăşeşte, de mai bine de două ori, preţul de pornire, de 1.800 de euro.

Blană de leopard, cadou de protocol primit de cuplul Ceauşescu în timpul unei vizite oficiale întreprinse în Africa, a fost vândută cu 3.750 de euro, în urma vânzării publice, de la preţul de pornire de 1.200 de euro.

Din totalul cadourilor scoase la licitaţie, 17 obiecte nu au avut succes la public:


  • Fotografia portret a lui Nicolae Ceauşescu, autografiată, din anii '60 - preţ de pornire de 250 euro;

  • Setul unicat de două discuri-omagiu, adresat cuplului Ceauşescu, realizat de Uniunea Compozitorilor din România, în cutie originală - preţ de pornire de 250 euro;

  • Cartea "Cosmetica la domiciliu", de Ludmila Cosmovici, ilustrată de Petre Grant, din 1976 - preţ de pornire de 25 euro;

  • Săpunul Pygmalion, din anii '60, un exemplar rarisim - preţ de pornire de 25 euro;

  • Paleta de dirijare pentru echipaj pionieresc de circulaţie - preţ de pornire de 25 euro;

  • Plachetă 1 Mai, sculptată de Ştefan Grudinschi, în anii '60 - preţ de pornire de 200 euro;

  • Felicitarea de Anul Nou semnată de Nicolae Ceauşescu, nedatată, din anii '80- preţ de pornire de 200 euro;

  • Covorul cu tema "Ceauşescu- Pace" din anii '80, destinat decorării Casei Poporului, - preţ de pornire de 800 euro;

  • Carnetul de elev din anul şcolar 1930-1931 şi permisul de pescuit din 1969 eliberate lui Manea Mănescu- preţ de pornire de 65 euro;

  • Fotografia inaugurării lucrărilor pentru Casa Poporului, 1983 - preţ de pornire de 150 euro;

  • "Covasna-Harghita", albumul legat în ţesătură cu motive secuieşti, conţinând 31 fotografii, din 1949 - preţ de pornire de 300 euro;

  • Felicitarea primită, în 1985, de fostul dictator de la Nicu Ceauşescu cu ocazia aniversării a 41 de ani de revoluţie socialistă - preţ de pornire de 50 euro;

  • Portretele fotografice de protocol ale principalilor lideri comunişti din perioada stalinistă, 1965-1968- preţ de pornire de 600 euro;

  • Fotografia Delegaţiei României la ONU, din 1985 - preţ de pornire de 40 euro;

  • Două albume legate în pergamoid conţinând 84 fotografii color oficiale realizate cu ocazia Expoziţiei din 1989 dedicată zilei de 1 Mai de la Muzeul Naţional de Artă din Bucureşti - preţ de pornire de 300 euro;

  • Scrisoare a redacţiei Flacăra către Manea Mănescu, 1988 - preţ de pornire de 80 euro;

  • Colecţie de ordine emise în timpul Republicii Populare şi Republicii Socialiste România, anii '50-'80 – preţ de pornire de 1.900 euro.

Etichete: cadou, colecţie, comunist, Epoca de Aur, licitaţie, Nicolae Ceausescu, oficial, promo

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE