LOTERIA BONURILOR FISCALE 2016, DUMINICĂ, 22 MAI: Verifică dacă ai CÂŞTIGAT



LOTERIA BONURILOR FISCALE 2016. Bonurile fiscale emise în data de 6 aprilie, cu o valoare de 238 lei, au fost desemnate câștigătoare la extragerea Loteriei bonurilor fiscale de duminică, 22 mai 2016.

Loteria bonurilor fiscale
Loteria bonurilor fiscale

UPDATE 19.30 Bonurile câștigătoare la extragerea Loteriei bonurilor fiscale sunt cele din 6 APRILIE cu o valoare de 238 de lei.

BONURILOR FISCALE. Selecţia câştigătorilor va fi realizată în două etape. Astfel, duminică, 22 mai, va fi organizată prima etapă, care va consta în extragerea bilelor care vor determina ziua şi valoarea bonurilor câştigătoare. După centralizare, dacă numărul cererilor de revendicare este mai mare de 100, va fi organizată cea de-a doua extragere, pentru determinarea celor maxim 100 de bonuri câştigătoare, se arată într-un comunicat oficial.

Extragerea va fi organizată în studioul TV al Loteriei Române, începând cu ora 19.30. 

Cererile de revendicare pot fi depuse începând cu prima zi după efectuarea extragerii, timp de 30 de zile.

LOTERIA BONURILOR FISCALE 2016. Posesorii bonurilor câştigătoare trebuie să depună la orice administraţie fiscală din structura ANAF bonurile fiscale (în original), copia actului de identitate şi o cerere.

Un bon fiscal este considerat câştigător doar dacă are înscrise elementele obligatorii care arată că a fost emis cu un aparat de marcat fiscalizat (logotipul şi seria fiscală ale aparatului de marcat electronic fiscal, data şi ora emiterii, precum şi numărul de ordine).

Fiecare unitate teritorială ANAF la care se depun bonurile fiscale câştigătoare va elibera o copie cu menţiunea conform cu originalul, pe care va fi scris numărul unic de înregistrare.

Lista cu numerele unice de înregistrare ale cererilor de revendicare va fi publicată pe site-urile Ministerului Finanţelor şi ANAF.

În situaţia în care, după finalizarea perioadei de depunere a cererilor de revendicare, lista cuprinde cel mult 100 de cereri, premiul de 1 milion de lei este împărţit persoanelor care le-au depus, după verificarea autenticităţii bonurilor câştigătoare.

Dacă în urma centralizării se constată depăşirea numărului maxim de 100 de cereri de revendicare, va fi organizată a doua extragere în vederea determinării a 100 de câştigători.

LOTERIA BONURILOR FISCALE 2016. În cazul realizării celei de-a doua etape de selecţie, va fi extras un număr din lista numerelor unice de înregistrare acordate bonurilor pentru care au fost revendicate premii. Şi această extragere va fi televizată.

După stabilirea celor 100 de bonuri fiscale câştigătoare, acestea vor fi centralizate şi transmise în termen de două zile către ANAF în vederea încărcării rezultatelor în "Baza de date privind Loteria bonurilor fiscale", respectiv pentru verificarea autenticităţii bonurilor fiscale câştigătoare de către Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, scrie tvr.

Loteria bonurilor fiscale constă în extragerea aleatorie de numere, în vederea acordării de premii în bani, persoanelor fizice rezidente şi nerezidente în România, deţinătoare de bonuri fiscale care atestă cumpărarea de bunuri sau servicii pe teritoriul României.

Loteria bonurilor fiscale se organizează lunar şi constă în extragerea aleatorie de numere, astfel:
a) un număr cuprins în intervalul dintre 1 şi 999 inclusiv, reprezentând valoarea totală a bonului fiscal fără subdiviziunile leului, inclusiv taxa pe valoarea adăugată. Numărul reprezentând valoarea totală a bonului fiscal rezultă în urma extragerii succesive a trei serii de cifre, cuprinse între 0 şi 9;
b) un număr reprezentând ziua emiterii bonului fiscal aferentă lunii sau intervalului calendaristic, după caz, pentru care se organizează Loteria bonurilor fiscale.

Loteria bonurilor fiscale poate fi organizată şi ocazional după cum urmează:
a) cu ocazia sărbătorilor legale;
b) în situaţiile în care la extragerile lunare nu există câştigători două luni consecutive;
c) în alte situaţii stabilite prin ordin al ministrului finanţelor publice.

LOTERIA BONURILOR FISCALE 2016. La extragerile lunare participă bonurile fiscale emise în luna calendaristică anterioară organizării extragerii.
Extragerea se realizează în prima duminică după data de 15 a fiecărei luni, pentru luna anterioară.

La extragerile ocazionale participă bonurile fiscale emise în intervalul calendaristic anterior organizării extragerii, stabilit prin ordin al ministrului finanţelor publice. Extragerea se realizează după minimum 15 zile de la sfârşitul intervalului calendaristic pentru care se organizează Loteria bonurilor fiscale.

Extragerile sunt organizate de către Compania Naţională "Loteria Română" - S.A. şi sunt publice. Rezultatul extragerilor se consemnează într-un proces-verbal care se postează pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice şi al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală pentru o perioadă de minimum 30 de zile.

Un bon fiscal este considerat câştigător dacă îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
a) a fost emis de un aparat de marcat electronic fiscal care funcţionează în conformitate cu Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale;
b) sunt lizibile toate informaţiile obligatorii, aşa cum sunt prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.28/1999;
c) are valoarea totală exprimată în monedă naţională, egală cu valoarea extrasă;
d) a fost emis în ziua extrasă;
e) nu are menţionat niciun cod de înregistrare fiscală al cumpărătorului.

LOTERIA BONURILOR FISCALE 2016. Revendicarea premiilor se face prin depunerea bonului fiscal câştigător, în original, la orice unitate teritorială a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, alături de copia actului de identitate sau a paşaportului titularului bonului şi de o cerere al cărei model şi conţinut se aprobă prin ordin al ministrului finanţelor publice la propunerea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

Revendicarea premiilor se face în termen de maximum 30 de zile de la data extragerii, acest termen reprezentând termen de decădere din dreptul de a revendica premiul. La solicitarea titularului bonului fiscal, unitatea teritorială a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală unde a fost depus originalul bonului fiscal câştigător eliberează o copie care poartă menţiunea "conform cu originalul".

Plata câştigurilor se face de către Ministerul Finanţelor Publice, în termen de 60 de zile de la expirarea termenului de revendicare a premiilor, după verificarea autenticităţii şi realităţii bonurilor fiscale depuse pentru revendicarea premiilor, de către organele competente ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

În vederea determinării valorii câştigătoare pentru un bon fiscal, după centralizarea situaţiei bonurilor fiscale câştigătoare revendicate în termen, se împarte fondul lunar de premiere la numărul total al bonurilor fiscale câştigătoare revendicate în termen, iar suma astfel obţinută se rotunjeşte la leu în favoarea câştigătorului.

LOTERIA BONURILOR FISCALE 2016. În cazul în care într-o lună calendaristică nu există câştigători, fondul de premiere se reportează pentru extragerea următoare.

Obligațiile operatorilor economici conform prevederilor OUG 28/1999:

Operatorii economici care încasează, integral sau parţial, cu numerar sau prin utilizarea cardurilor de credit/debit sau a substitutelor de numerar contravaloarea bunurilor livrate cu amănuntul, precum şi a prestărilor de servicii efectuate direct către populaţie sunt obligaţi să utilizeze aparate de marcat electronice fiscale.

Operatorii economici sunt obligaţi să afişeze la loc vizibil un anunţ detaliat de atenţionare a clienţilor cu privire la obligația de respectare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.

În cazul în care operatorii economici refuză emiterea şi înmânarea bonului fiscal clientului, acesta din urmă are dreptul de a beneficia de bunul achiziţionat sau de serviciul prestat fără plata contravalorii acestuia.

LOTERIA BONURILOR FISCALE 2016. Începând cu data de 1 martie 2015 pentru a semnala nerespectarea obligațiilor legale ale operatorilor economici poate fi apelat gratuit, non-stop, serviciul TelVerdeal Ministerului Finanțelor Publice: 0800 800 085.

Etichete: 22 mai 2016, bonuri fiscale, extragere loteria bonurilor, loteria bonurilor, loteria bonurilor fiscale, loteria bonurilor fiscale 22 mai

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE