LOTERIA ROMÂNĂ face ANGAJĂRI. Ce salarii oferă una dintre cele mai PROFITABILE companii de STAT



Loteria Română, una dintre cele mai valoroase companii românești, a postat pe site-ul său la jumătatea lunii august un anunţ prin care scoate la concurs 37 de posturi de lucrător comercial în Bucureşti şi în ţară. Astfel, doritorii trebuie să aibă cel puţin 21 de ani, să fie cetăţeni români şi să deţină o diplomă de bacalaureat. Cu toate acestea, salariile sunt extrem de mici. 

"Bine ai venit la secţiunea „Carieră" a Loteriei Române! Ai ocazia „să tragi lozul norocos" în carieră alăturându-te echipei noastre. Povestea norocului se scrie la Loteria Română de peste 100 de ani cu oameni dedicaţi, cu profesionalism, cu respect şi dăruire. Suntem o instituţie cu o importantă tradiţie în societatea românească, organizăm jocuri responsabile, aducem norocul în casele românilor şi ne implicăm activ în proiecte de interes public şi naţional", îmbie Loteria Română pe site-ul său viitorii angajaţi. 

Cu toate acestea, realitatea este alta, mai ales atunci când vine vorba de lucrătorii comerciali. Loteria Română are în prezent peste 2.500 de angajaţi în toată ţara, fiind considerată una dintre cele mai profitabile companii româneşti de stat. Anul trecut, Loteria a înregistrat o cifră de afaceri de 756,6 milioane de lei, faţă de 826,8 milioane de lei în 2014, și un profit net de 18,7 milioane de lei, în scădere de la 100.4 milioane de lei în anul precedent.

În data de 16 august compania a scos la concurs 37 de posturi în Bucureşti şi în ţară. Chiar şi aşa, salariile de început sunt extrem de mici, fiind vorba de minimul pe economie alături de tichete de masă pentru lucrătorii comerciali.

"Pe 29 august este concursul, iar înscrierea se face până pe 25 august, ora 16.00. Salariul este minim pe economie, 1250 de lei şi tichete de masă', a explicat un angajat al Loteriei Române.

Condiţii de participare:

are cetăţenia românâ şi domiciliul în România ;
cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
are vârsta minimă prevăzută de lege pentru funcţia scoasă la concurs (21 ani);
are capacitate deplină de exerciţiu;
are o stare de sănătate corespunzătoare funcţiei pentru care se candidează, atestată pe bază de examen medical de specialitate;
îndeplineşte condiţiile de studii prevăzute de lege pentru funcţia scoasă la concurs;
nu are antecedente penale care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
nu i-a fost desfăcut contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 5 ani.
studii medii cu diplomă de bacalaureat;
posibilitatea constituirii garanției, conform Legii 22/1969;
abilități de comunicare;
cunoștințe operare calculator.

Acte necesare pentru înscriere:

copia actului de identitate;
CV;
formularul de înscriere (se completează la înscriere);
copiile diplomelor de studii şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări;
adeverinţă care atestă vechimea în muncă și/sau copia carnetului de muncă, după caz;

Nota minimă de promovare a interviului  este 7.

POSTURI DISPONIBILE

Înscrierea candidaților se face până la data de 25.08.2016, ora 16.00 la sediile punctelor de lucru județene. Informații suplimentare se pot obține la numerele de telefon afișate mai jos.

Anul acesta, Loteria Română a fost trecută de Guvern în portofoliul Ministerului Economiei, după ce, în toamna anului trecut, Guvernul Ponta a decis, prin ordonanță, ca Loteria Română să treacă din subordinea Ministerului Finanțelor în cea a Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc, instituție care timp de patru ani să aibă exclusivitate pentru jocurile organizate de Loterie. Ulterior, senatorii au decis să respingă ordonanța, fiind însă nevoie și de o decizie a deputaților. Până să fie trecută la Oficiul Jocurilor de Noroc, Loteria Română a fost controlată de Ministerul Finanțelor.

Etichete: locuri de munca loteria romana, Loteria Română, lucrator comercial loteria romana

0/1 COMENTARII
Claude Makélélé Sinda
24 Aug 17:23
+0
VOTURI
-0
SALARIU BRUT IMPOZABIL = 1250 RON si ramai cu NET in mana doar 925 RON

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE