Lucrările de reparaţii la pista 2 a Aeroportului Otopeni au fost finalizate



Ultimele lucrări de reparaţii la pista 2 a Aeroportului Internaţional Henri Coandă au fost finalizate luni, iar în scurt timp vor demara procedurile necesare recepţiei şi refacerii marcajelor în vederea operării pe întreaga lungime a pistei, potrivit unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului Transporturilor (MT).

Aeroportul Otopeni
Aeroportul Otopeni

"După patru ani în care o treime din pista 2 a Aeroportului Internaţional Henri Coandă a fost închisă, astăzi (luni, 4 iunie - n. r.) au fost finalizate ultimele lucrări de reparaţii. Acum se fac testele de laborator pentru verificarea calităţii, iar în scurt timp vor începe procedurile necesare recepţiei şi refacerii marcajelor în vederea operării pe întreaga lungime a pistei", spune MT, potrivit Agerpres.

Lucrările de reparaţii la pista 2 a Aeroportului Internaţional Henri Coandă au început la jumătatea lunii mai. După finalizarea acestora, această pistă va putea fi folosită pe întreaga sa lungime, de 3.500 de metri, a anunţat, pe 8 mai, Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB).

"Lucrările de reparaţii avansează în ritm rapid pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti. Calea de rulare Oscar este gata, la pista 1 s-au efectuat asfaltări pe 66% din suprafaţa totală de reparat de 18.000 mp. Se lucrează intens şi la înlocuirea datelor de beton pe platforma 1. La pista 2, lucrările vor începe săptămâna viitoare şi vor dura aproximativ 20 de zile, urmând ca această pistă să poată fi folosită pe întreaga lungime de 3.500 de metri", se arată într-o postare a CNAB, din data de 8 mai, pe pagina sa de Facebook.

Etichete: Aeroportul Otopeni, Otopeni, reparatii otopeni

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE