Lucrările la Pasajul Piaţa Sudului NU vor fi finalizate la termen. Pierdem finanţarea europeană



Lucrările la Pasajul de la Piaţa Sudului nu vor fi gata la finalul lunii, cum era programat, gradul de finalizare al lucrărilor fiind de 63% în prezent. Astfel, finanţarea europeană pentru proiect se va pierde.

Lucrarile la Pasajul Piata Sudului NU vor fi finalizate la termen. Pierdem finantarea europeana
Lucrările la Pasajul Piaţa Sudului NU vor fi finalizate la termen. Pierdem finanţarea europeană
Foto: forummetrouusor.ro - utilizator misterr

Lucrările la Pasajul de la Piaţa Sudului nu vor fi finalizate până la 30 iunie 2016, aşa cum era prevăzut în actul adiţional la contractul de finanţare, astfel că finanţarea europeană pentru acest proiect se va pierde, anunţă MEDIAFAX.ro.

Întârzierea lucrărilor a fost cauzată în principal de avizele greşite emise de furnizorii de utilităţi, care nu au ştiut exact pe unde trec propriile reţele subterane. Abia după începerea săpăturilor s-a constatat că ţevile, cablurile şi celelalte utilităţi vor trebui deviate. Lucrarea ar trebui finalizată până la sfârşitul lunii martie 2017, conform ultimului termen asumat de constructor, a precizat primarul ales al Capitalei.

CITEŞTE ŞI PASAJUL SUDULUI va fi finalizat până la CRĂCIUN. Firea: Lucrările sunt realizate în proporție de 60%

Gabriela Firea a declarat pentru MEDIAFAX că, dacă municipalitatea va trebui să returneze sumele alocate deja de Comisia Europeană pentru Pasajul de la Piaţa Sudului, acestea se vor imputa firmei care s-a ocupat de proiect.

“Consiliul General al Capitalei a aprobat deja alocarea din bugetul local a sumei de 100 de milioane de lei pentru finalizarea pasajului. Referitor la recuperarea acestor sume, care în mod normal ar fi trebuit rambursate de la Comisia Europeană, sunt două chestiuni în discuţie. Pe de o parte sunt sumele care s-au plătit sau se plătesc după 31 decembrie 2015, când s-a încheiat extinderea de doi ani a exerciţiului financiar al Uniunii Europene 2007-20013. În acest caz e evident că nu putem vorbi de rambursări pentru că suntem în afara cadrului financiar. Pe de altă parte sunt sumele care au fost deja rambursate de Comisia Europeană. Aici se discută dacă va trebui să dăm înapoi aceşti bani având în vedere că proiectul nu va fi finalizat până la 30 iunie, aşa cum era prevăzut în actul adiţional la contractul de finanţare. Dacă va trebui să dăm înapoi aceşti bani, atunci în mod cert îi vom imputa antreprenorului toate sumele returnate de municipalitate, pentru că obiectivul nu s-a finalizat la timp”, a declarat Gabriela Firea.

Municipalitatea anunţa, la sfârşitul lunii mai 2016, că gradul de finalizare al lucrărilor la Pasajul de la Piaţa Sudului este de 80% şi că proiectul este în grafic pentru termenul limită de finalizare, stabilit la 30 iunie 2016.

Etichete: Gabriela Firea, pasaj, pasaj Piaţa Sudului

0/13 COMENTARII
Nate Bernard
06 Apr 16:27
+0
VOTURI
-0
Are you an individual businessman or a business organisation that wishes to expand in business?

We specialized in Bank Guarantee {BG}, Standby Letter of Credit {SBLC}, Medium Term Notes {MTN}, Confirmable Bank Draft {CBD} as well as other financial instruments issued from AAA Rated bank such as HSBC Bank Hong Kong, HSBC Bank London, Deutsche Bank AG Frankfurt, Barclays Bank , Standard Chartered Bank and others on lease at the lowest available rates depending on the face value of the instrument needed.

We deliver with time and precision as sethforth in the agreement. Our terms and Conditions are reasonable, below is our instrument description.

The procedure is very simple; the instrument will be reserved on euro clear to be verified by your bank, after verification an arrangement will be made for necessary bank documents and stock testing expenses, the cost of the Bank Guarantee will be paid after the delivery of the MT760.

DESCRIPTION OF INSTRUMENT:
Instrument: Bank Guarantee (BG/SBLC).
Total Face Value: Minimum of 1M Eur/USD (One Million Eur/USD) to Maximum of 5B Euro/USD(Five Billion Eur/USD).
Issuing Bank: HSBC London, Barclays Bank, Deutsche Bank Frankfurt, Hong Kong, Any AA rated Bank in Europe or any Top 25 WEB.
Age: One Year, One Day
Leasing Price: 4% of Face Value plus 1% commission fees to brokers.
Delivery: Bank to Bank SWIFT.
Payment: MT-760.
Hard Copy: Bonded Courier within 7 banking days.

All relevant business information will be provided upon request plus our terms and
procedures.

Email nandnfinserviceltd10@outlook.com
SKYPE nandnfinserviceltd10@outlook.com
SILKE CHRISTA CERVENY
21 Feb 17:12
+0
VOTURI
-0
GENUINE BANK GUARANTEE (BG) AND STANDBY LETTER OF CREDIT (SBLC) FOR BUY/LEASE
AT THE BEST RATES AVAILABLE


We offer certified and verifiable bank instruments via Swift Transmission from a genuine provider capable of taking up time bound transactions.

FOR LEASING OF BG/SBLC
MINIMUM FACE VALUE OF BG/SBLC = EUR/USD 1M
LEASING FEE = 4%+1%

FOR PURCHASE OF FRESH CUT BG/SBLC
PRICE = 32%+1%
MINIMUM FACE VALUE OF BG/SBLC = EUR/USD 1M


Contact Name: SILKE CHRISTA CERVENY


Email: inquiry.dcifinancial@gmail.com
Bayport
17 Feb 13:31
+0
VOTURI
-0
Do you need a loan? from who you can trust in this company we offer financier services in an affordable,contact us now for we offer in all categories maybe you want to use money urgently we can help you through out or do you want to start a business, help your family out of poor situation contact us now we offer in a low interest rate, contact our email; bayportfinancierservice@yandex.com for more details.
suzan adams
14 Oct 23:41
+0
VOTURI
-0
I've just used this guy's services and he's a legit black hat hacker, he can handle social network hacks, emails and school grade hacks, he's actually the real deal, I was initially skeptical as I already got scammed before but he did come through, his email is lawsonmichael33@yahoo.com and you can also text him on +1 646-652-6107
suzan adams
14 Oct 23:39
+0
VOTURI
-0
I've just used this guy's services and he's a legit black hat hacker, he can handle social network hacks, emails and school grade hacks, he's actually the real deal, I was initially skeptical as I already got scammed before but he did come through, his email is lawsonmichael33@yahoo.com and you can also text him on +1 646-652-6107
Zuma Loans
15 Sep 12:27
+0
VOTURI
-0
Do you need a Loan?
Are you looking for Finance?
Are you looking for a Loan to enlarge your business?
I think you have come to the right place.
We offer Loans atlow interest rate.
Interested people should please contact us on
For immediate response to your application, Kindly
reply to this emails below only.
(zumaloans@mail.com or zumaloans@gmail.com)

Please, do provide us with the Following information if you are interested.
1) Full Name:.........
2) Gender:.........
3) Loan Amount Needed:.........
4) Loan Duration:.........
5) Country:.......
6) Home Address:.........
7) Mobile Number:.........
8)Monthly Income:.....................
9)Occupation:...........................
)Which site did you here about us.....................
Thanks and Best Regards.
(zumaloans@mail.com or zumaloans@gmail.com)
Alex
24 Jun 20:31
+0
VOTURI
-0
ce frumos e in sectorul 3....doar florile conteaza....
Anita Frank
23 Jun 20:20
+0
VOTURI
-0
CUM I Got împrumutul meu de la aceasta companie MARE

Buna ziua dragii mei oameni, eu sunt Anita Frank, care trăiesc în prezent în New Jersey City, Statele Unite ale Americii. Sunt văduvă în acest moment, cu trei copii și am fost blocat într-o situație financiară în aprilie 2015 și am nevoie să-și refinanțeze și să plătească facturile. Am încercat caută împrumuturi de la diverse firme de împrumut, atât private si corporate, dar niciodată cu succes, iar cele mai multe bănci au scăzut de credit meu, nu-pradă nu pe deplin acelor huligani la acolo, care îi numesc auto bani creditor toate acestea sunt înșelătorie, tot ce doresc este banii și bine nu ai auzit de la ei din nou, ei l-au făcut să-mi de două ori înainte de a-am întâlnit cu dl Wilson, Edwards, cea mai interesanta parte este faptul că împrumutul meu a fost de transfer de la mine în termen, așa că am 74 oră va sfatuim sa contactati pe dl Edwards, în cazul în care sunt interesați în obținerea de împrumut și sunteți sigur că puteți să-l plătească înapoi la timp, puteți să-l contactați prin e-mail ......... (wilsonedwardsloancompany@gmail.com) nici o verificare de credit, nu semnatarul co cu rata dobânzii la doar 2% și planuri mai bune de rambursare și programați dacă trebuie să contactați orice firmă cu referire la asigurarea unui împrumut fără garanții, atunci contactați dl Wilson Edwards astăzi pentru dumneavoastră de împrumut
Ele oferă tot felul de categorii de credite au
împrumut pe termen scurt (5_10years)
împrumut pe termen lung, (20_40)
împrumut pe termen media (10_20)
Ele oferă împrumut cum ar fi
............. Casa de împrumut, împrumut de afaceri ........ împrumut datorii .......
student împrumut de .........., de afaceri începe să împrumut de
....... Împrumut de afaceri, credit Companie .............. etc
E-mail .......... (wilsonedwardsloancompany@gmail.com)
Când vine vorba d
Cris
23 Jun 19:17
+0
VOTURI
-0
Sa depuna odata bucatareasa de Firea, juramantul si sa se apuce de treaba ca e JALE ce e in Bucuresti. Capitala e praf, nene. In afara sectorului 3 unde s-au pus flori chiar si intre liniile de tramvai, restul sectoarelor sunt pe kkt. Stiu asta, cetatenii care locuiesc in ele.
Florin
23 Jun 16:08
+0
VOTURI
-0
Pe acest santier nu muncesc mai mult de 10 Dorei .Chiar in acest Bucuresti nu mai gasim forta de munca sa lucreze noaptea cand sunt temperaturi suportabile? Aceata intrebare este pentru toate lucrarile de infrastructura ,canal ,gaze care gatuiesc circulatia .pana la urma groapa de la Berceni este stadiul bataii de joc.
emag
23 Jun 11:39
+0
VOTURI
-0
"Gabriela Firea a declarat pentru MEDIAFAX că, dacă municipalitatea va trebui să returneze sumele alocate deja de Comisia Europeană pentru Pasajul de la Piaţa Sudului, acestea se vor imputa firmei care s-a ocupat de proiect."

Iar firma care s-a ocupat de proiect va spune ca nu e vina ei, pentru ca Primaria nu i-a oferit front de lucru. Cine trebuia sa se asigure de (in)existenta retelelor edilitare pe santier? Nu cred ca firma constructoare. In cazul asta, Primaria vorbeste prostii.
emyg
23 Jun 10:01
+0
VOTURI
-0
vai vai , pasajul unirii s-a facut in 2 luni si este peste 2 linii de metrou si canalul colector al dambovitei asa ceva nu se poate discuta !

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE