Magazin GRATUIT pentru persoanele fără adăpost, lângă Cişmigiu, deschis sâmbătă GALERIE FOTO



Persoanele fără adăpost din Bucureşti au avut ocazia, sâmbătă, să participe la o "vânzare" în stradă, la primul magazin gratuit de îmbrăcăminte, deschis lângă Cişmigiu. Hainele au fost aduse de bucureşteni, iar persoanele nevoiaşe au avut ocazia să le probeze şi să aleagă ce produse preferă, ca şi cum ar petrece o zi normală la cumpărături.

Hainele au fost aduse la eveniment până la orele 17, la intrarea în parc de la biserica Schitu Magureanu, fiind aranjate pe umeraşe de voluntari de la  Asociaţia Samusocial, Asociaţia Homeless şi Asociatia FREE.

Până la orele 14, circa 100 de persoane au donat haine şi peste 200 de persoane fără adăpost au venit să-şi aleagă hainele dorite, după cum au declarat organizatorii pentru B365.ro.

Gazdele evenimentului au organizat, luna trecută, şi prima ședință foto care i-a avut drept modele pe oamenii străzii din București, pentru promovarea magazinului. Detalii şi imagini, AICI.

În România există peste 15.000 de persoane fără adăpost, dintre care mai mult de 5.000 trăiesc în București.

Etichete: haine, magazin gratuit, persoane fără adăpost

0/1 COMENTARII
Cris
03 oct 17:12
+0
VOTURI
-0
E o idee foarte buna dar e o forma de tziganie. O astfel de activitatate ar trebui facuta permanent, civilizat, intr-un spatiu pus la dispozitie de Primaria spagara a muncipiului Bucuresti, in care oamenii sa vina sa doneze imbracaminte pe care n-o mai foloseste, iar cei saraci sa vina acolo, sa ia diverse chestii. Asa ar fi normal.

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE