Mai multe maşini au fost sparte pe o stradă din Capitală, cinci păgubiţi depunând reclamaţii



Mai multe maşini au fost sparte pe strada Baicului din Capitală, cinci dintre proprietarii păgubiţi depunând, luni, reclamaţii la Poliţie. Din autoturisme s-au sustras bunuri mici – ruscac, tabletă, casetofon, iar poliţiştiştii fac apel la cei care deţin informaţii să anunţe la 112 sau direct la Secţia 7 de Poliţie.

Politia Capitalei
Poliţia Capitalei

Potrivit Poliţiei Capitalei, mai multe maşini au fost sparte pe strada Baicului, iar cinci persoane au depus, luni dimineaţă, reclamaţii.

"Au reclamat că li s-au sustras bunuri din maşinile parcate în zona de domiciliu, respectiv Baicului. Autorul/autorii au spart unul dintre geamurile autoturismelor şi au sustras din interior bunuri aflate la vedere – rucsac, tabletă, radio-casetofon. Din constatările directe făcute de către poliţişti a rezultat faptul că mai multe autoturisme au fost ţinta acţiunii infracţionale, dar au fost depuse doar 5 plângeri", anunţă Poliţia Capitalei.

Poliţiştii fac apel la toţi cei care au cunoştinţă despre această situaţie, să sesizeze Poliţia prin sistemul 112 sau să se adreseze direct Secţiei 7 Poliţie, care în prezent desfăşoară cercetări în aceste cauze de furt.

Etichete: furt din masini, maşini, masini avariate, masini sparte

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h