Mai puține ore de română la clasa a V-a și noi discipline de studiat



Începând de anul viitor, elevii de clasa a V-a ar putea avea mai puține ore de limba română. Propunerea Ministerului Educației vine în condițiile în care elevii din România au cele mai slabe performanțe în rândul școlarilor din Uniunea Europeană (UE), atunci când citesc un text la prima vedere.

Mai putine ore de romana la clasa a V-a si noi discipline de studiat
Mai puține ore de română la clasa a V-a și noi discipline de studiat

Ministerul Educaţiei a lansat în dezbatere publică trei propuneri de modificare ale planului-cadru, pentru învăţământul gimnazial. Indiferent de scenariul adoptat, elevii de la clasa a V-a vor avea o oră în minus de limba şi literatura română; limba latină nu se mai preda în şcoala generală, iar cultura civică devine...istorie!

În schimb vor apărea noi discipline în programă: educaţie pentru drepturile copilului, tehnologia informaţiei şi a comunicaţiilor sau...educaţie pentru sănătate, scrie Digi24.ro.

Specialiştii de la Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP), instituţie care funcţionează în cadrul Ministerului Educaţiei, spun că nu avem cum să asistăm la transformări spectaculoase atât timp cât materiile, indiferent de numele lor, vor fi predate ca şi până acum.

„Soluția ar fi să nu mai predăm chimie, biologie și să predăm științe”, a subliniat președintele ARACIP.

Profesori titulari şi bine pregătiţi, o programă care să ţină cont în primul rând de cerinţele elevilor şi materiale didactice moderne - sunt trei dintre soluţiile care odată adoptate vor face ca ţara noastră să nu mai fie codaşa Europei, la capitolul educaţie.

 

Etichete: elevi, gimnaziu, materii, Ministerul Educaţiei, programa, română, şcoală

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE