Maia Morgenstern, la aniversarea Zilei Limbii Materne, în Sectorul 4. FOTO



Vineri, 21 februarie 2014, în Sala de Consiliu a Primăriei Sectorului 4 s-a desfăşurat cea de-a treia ediţie a spectacolului „UNITATE PRIN DIVERSITATE”, organizat cu prilejul celebrării în plan internaţional a Zilei Limbii Materne.

Manifestarea, care a reunit momente artistice susţinute de reprezentanţi ai etniilor rusă, evreiască, bulgară, rromă, ucraineană, macedoneană, cehă, elenă și albaneză, s-a bucurat şi în acest an de prezenţa actriţei Maia Morgenstern, Director al Teatrului Evreiesc de Stat, reprezentând Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România.
În cadrul evenimentului, România a fost reprezentată de elevii Colegiului Național de Arte Dinu Lipatti, care au oferit tuturor celor prezenţi proba talentului lor, susţinând programe artistice deosebite.
„Citându-l pe Alexei Mateevici, şi, dacă arde, noi, trebuie să întreţinem, şi pentru trecutul, şi pentru prezentul, şi pentru viitorul acestui grai minunat, de care suntem mândri! Organizăm de 3 ani acest eveniment sub genericul „UNITATE PRIN DIVERSITATE". Vreau să transmit un mesaj tuturor românilor, să ne unim în jurul limbii române, într- un singur sens, pentru dezvoltare unitară şi stabilitate", a declarat primarul Sectorului 4, Cristian Popescu –Piedone. 

Etichete: maia morgenstern, Sectorul 4

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h