Mallul Promenada se extinde: o nouă clădire și pasaj pietonal subteran spre metrou



Mallul Promenada are planuri mari de extindere, pe care le-a expus în Comisia Tehnică de Urbanism a Municipiului București. 

Conform planurilor prezentate miercuri în Comisia Tehnică de Urbanism, compania care operează mallul Promenada intenționează să construiască o nouă clădire, în care să se extindă. Este vorba de o clădire cu opt etaje. La primele patru etaje vor fi amenajate spații comerciale (mall), iar la ultimele patru, spații de birouri. Noua construcție va avea o înălțime de 70 de metri. 

Prin extindere, în mall va fi amenajat un cinematograf cu 16 sali, sală de evenimente și spectacole, gradiniță, dar și un spatiu pentru copii cu o suprafață de 1000 metri pătrați. De asemenea, vor fi amenajate in plus 1300 locuri de parcare. Terasa de pe acoperisul Promenada Mall va fi parțial închisă odată cu ridicarea noii clădiri.

Planurile nu se opresc însă aici. Dezvoltatorul intenționează să construiască o un pasaj pietonal subteran între mall și stația de metrou Aurel Vlaicu, pentru un acces mai facil al vizitatorilor. De asemenea, dezvoltatorul dorește să dezvolte, pe cheltuiala proprie, două legături rutiere între Calea Floreasca și Barbu Văcărescu.  

Proiectul se află în stadiu incipient. Proiectanții au depus deocumnetația pentru emiterea avizului de oportunitate, urmând apoi solicitarea avizului de urbanism și în final aprobarea Planului Urbanistic Zonal de către Consiliul General al Municipiului Bucuresti. 

Etichete: Promenada Mall, realitatea

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE