Manifestări de amploare cu peste 100.000 de oameni de Florii şi Paştele Catolic



Potrivit Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) sunt programate 52 de manifestări de amploare la care organizatorii aşteaptă aproape 112.000 de oameni în aceste zile. Peste 8.000 de poliţişti vor fi angrenaţi în acţiuni de prevenire şi control în perioada Floriilor şi a Paştelui Catolic, acţionându-se cu peste 3.000 de autospeciale. 

Manifestari de amploare cu peste 100.000 de oameni de Florii si Pastele Catolic
Manifestări de amploare cu peste 100.000 de oameni de Florii şi Paştele Catolic

De sâmbătă până luni, 8.148 de poliţişti vor acţiona, în medie, zilnic la nivel naţional, cu 3.627 de autospeciale, pentru asigurarea ordinii şi siguranţei publice, în special în apropierea lăcaşurilor de cult unde vor fi organizate manifestări religioase prilejuite de Sărbătorirea Floriilor şi în locurile unde se vor desfăşura manifestări publice circumscrise acestei sărbători.

De asemenea, pentru menţinerea ordinii şi siguranţei publice, Poliţia Română va organiza zilnic, în această perioadă, 3.218 patrule de siguranţă publică, dintre care 386 pedestre şi 2.832 auto.

CITEŞTE ŞI Circulaţia va fi restricţionată în Capitală, sâmbătă şi duminică

În fiecare zi, în medie, 1.427 de poliţişti rutieri vor fi prezenţi pe principalele drumuri naţionale şi autostrăzi, pentru prevenirea accidentelor grave şi fluidizarea traficului pe căile de acces din zona lăcaşurilor de cult şi a staţiunilor turistice.

Pentru prevenirea accidentelor de circulaţie grave şi menţinerea unei atitudinii prudente în trafic, poliţiştii rutieri vor acţiona cu 319 aparate radar în întreaga ţară.

Structurile de poliţie transporturi vor asigura măsurile de ordine publică, zilnic, pe 273 de trenuri de călători, în 264 de staţii şi triaje de cale ferată, în 13 aerogări şi 25 porturi la Marea Neagră sau pe Dunăre.

"În perioada menţionată, sunt preconizate a se desfăşura 52 de manifestări religioase, cultural – artistice şi sportive de amploare, pe raza a 22 de judeţe şi a municipiului Bucureşti, în 52 de locuri, la care se estimează că vor participa aproximativ 111.700 de persoane", anunţă IGPR.

Duminică, credincioşii ortodocşi sărbătoresc Floriile, în timp ce credincioşii catolici sărbătoresc Paştele.

Etichete: IGPR, manifestari paste catolic, paste catolic, poliţişti

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE