Maria Olaru, despre bătăile de la antrenamente: "A fost teroare. M-a călcat în picioare"



Fosta gimnastă Maria Olaru povesteşte, în cartea biografică pe care o va lansa, despre bătăile primite de la antrenori, inclusiv de la antrenorul Octavian Bellu, şi despre umilinţele la care erau supuse gimnastele, scrie Cătălin Tolontan. "Uneori, teroarea e mai greu de suportat când te temi că vei fi pedepsită, decât pedeapsa în sine", mărturiseşte Maria Olaru.

Maria Olaru îşi va lansa, sâmbătă, volumul biografic "Preţul aurului. Sinceritate incomodă". GSP publică fragmente din volumul fostei gimnaste, în care aceasta povesteşte despre bătăile primite la antrenamente şi despre umilinţele la care era supusă.

"După‑amiază a fost teroare. Am început cu sol, m‑a bătut şi s‑a purtat urât cu mine. Mi‑a dat de două ori tare cu cauciucul peste fund. După ce m‑a bătut, nu am mai făcut nimic. Îi făceam în contră şi făceam mutre. Apoi m‑a trecut la sărituri. Acolo mi‑am bătut joc de ea, atunci Lili (nr. Lili Cosma, antrenoarea Mariei) m‑a dat afară din sală. Am stat în vestiar tot schimbul, apoi m‑a chemat la paralele. Acolo am mers bine cu o singură excepţie, m‑am lovit la coaste. După antrenament mi‑a zis că nu mai face niciodată cu mine sărituri şi mi‑a mai spus catâr încăpăţânat. Era iute la mânie şi la meserie. La început, când vedeam ce le făcea celorlalte... mă cam umpleam de groază. Eu, care veneam de acasă cu spaimele şi obsesiile mele - era tocmai ce nu‑mi trebuia. Uneori, teroarea e mai greu de suportat când te temi că vei fi pedepsită, decât pedeapsa în sine", relatează fosta gimnastă.

Maria Olaru povesteşte şi despre "metodele" gimnastelor de a scăpa de surplusul alimentar: "Tot acolo, la lot, am învăţat şi metoda cea mai sigură de a scăpa de surplusul alimentar îngurgitat, pentru ca acesta să nu producă efecte ponderale: provocarea vomei. Oricât de dezagreabil ar fi fost (inclusiv de povestit), cam toate fetele procedau astfel, pândind un moment în care să nu fie văzute, strecurându‑se la toaletă şi băgându‑şi capul în WC. Asta nu era deloc simplu, întrucât doamna Eta, tot dânsa, era numai ochi şi urechi... la fel şi antrenorii. La cum era amplasat grupul sanitar, trebuia să te strecori într‑un moment favorabil spre a nu fi observată (puteai alege şi duşul pentru asta, dar eram fete bine‑crescute, nu dădea frumos să ne curăţăm acolo unde - pardon - borâsem). Oricum, cele care scăpam astfel de preaplinul lăcomiei nu mai eram «obligate» să ne spurcăm cu Furosemid, înfruntând cu un sfidător curaj blestematul de cântar".

"Am avut o zi foarte proastă. La antrenamentul de dimineaţă am mers prost. De când m‑am trezit din pat mă durea spatele foarte tare. Atunci la antrenament nu am putut să fac mai nimic. Când a văzut d‑nul Cărpinişan că fac prost la treişaizeci, a început să mă bată. Mi‑a tras trei palme până la bârnă. La bârnă am stat în faţa lui în poziţie de drepţi şi iar mi‑a tras o palmă, apoi m‑am urcat din nou pe paralele şi iar am făcut prost pentru că mă durea spatele din ce în ce mai tare. Când m‑am dat jos, iar m‑a bătut, mi‑a dat cu palma peste faţă şi m‑a trântit jos pe parchet, când eram jos acolo a început să mă calce în picioare. Plângeam foarte tare. Mi s‑au umflat ochii şi faţa. La ochi eram puţin vânătă" - este o altă mărturie a fostei gimnaste.

Maria Olaru rememorează şi momentul în care tatăl unei colege a intrat în sala de sport de la Deva, chemat de Octavian Bellu şi Mariana Bitang, care erau furioşi că o prinseseră pe sportivă transportând dulciuri pentru celelalte fete. "Partea şi mai groaznică a urmat după aceea: părinţii Andreei Ulmeanu au fost convocaţi la şcoală, căci antrenorii principali voiau s-o exmatriculeze, ca să dea un exemplu pentru toate celelalte. Aşa se face că eu (altfel, prea obişnuită cu violenţele fizice care îmi maltrataseră copilăria) a trebuit să asist şi la o scenă cumplită, pe care nu o pot uita. Acolo, în sală, pe aparatul numit sol, în faţa tuturor, [subliniere]tatăl colegei noastre şi-a scos cureaua de la pantaloni, a pus-o jos şi a bătut-o, lovind-o cu sălbăticie, parcă incitat de plânsetele şi contorsionările ei.[/subliniere] A fost un spectacol degradant şi, pentru mine, traumatizant.

Despre omenie sau utilitate, ce să mai vorbim? Nimeni n-a intervenit, în vreun fel, să i-o scoată din mâini. De furie şi de ruşine, am plâns, apoi, tot antrenamentul. Nu puteam, dar nici nu voiam să mă opresc, în ciuda atenţionărilor (unele, deloc delicate) din partea antrenorilor. Boceam cu ciudă, cu o umilinţă neputincioasă. Mă gândeam dacă, într-o asemenea situaţie, tatăl meu ar fi procedat la fel. Nu, exclus! La sfârşitul şedinţei de pregătire, îl aud pe dl. Bellu: «Olaru, ia vino-ncoace!... Ce-i asta la tine? Tu crezi că pentru tine ar plânge vreuna?». Şi iar... jart... trosc, mi-a îndesat câteva palme de învăţătură. Şi are dl. Bellu o mână grea!... Dar dreptate a avut: niciuna dintre fete, deşi se petrecuse sub ochii lor, nu a reacţionat în vreun fel. Nu le privea pe ele", povesteşte fosta gimnastă.

Ea îşi aminteşte şi momentul în care a câştigat titlul de campioană mondială absolut la Tianjin. Imediat, televiziunea a căutat-o în ţară pe mama campioanei, dar într-un interviu televizat s-a văzut doar că mama campioanei era băută şi nu putea vorbi. Maria Olaru povesteşte cum în cea de-a treia zi a competiţiei, înaintea concursului pe aparate, antrenoarea a mers la ea, spunându-I: "Hai, Olaru, că maică-ta... iar s-a făcut de râs! Au vrut ăştia să-i ia interviu şi iar n-a putut lega două vorbe".

Articolul integral pe http://www.gsp.ro/

 

Etichete: maria Olaru, Maria Olaru batuta, mariana bitang, octavian bellu

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE