Marian Vanghelie revine în politică. Ce spune de o nouă candidatură la Primărie UPDATE



ALEGERI BUCUREŞTI 2016. Marian Vanghelie a anunțat, joi, că preia conducerea Partidului Dreptății Sociale. Deşi surse apropiate acestuia au avansat ipoteza unei noi candidaturi la Primăria sectorului 5, Vanghelie a evitat să dea un răspuns concret, lăsând să se înțeleagă că ar putea candida chiar la Primăria Capitalei. 

Marian Vanghelie
Marian Vanghelie

ALEGERI BUCUREŞTI 2016. Marian Vanghelie a făcut anunţul revenirii în politică joi, la Palatul Parlamentului, alături de un grup format din parlamentari, reprezentanți ai sindicatelor, membri ai PDS, alături de care va conduce partidul care este înființat de mai bine de șapte ani.

"Ne vom lupta pentru drepturile omului. O să vedeți în următoarele zile lucruri frumoase. Dacă nu voi reuși la următoarele alegeri parlamentare să fiu mai puternic decât PSD, plec acasă. (...) Am avut discuții cu mulți oameni din Parlament, cu mulți oameni politici, chiar din momentul în care am ieșit din arestul preventiv. Am avut discuții pentru ce trebuie făcut pentru o stângă democratică din România, pe ceea ce trebuie făcut ca, în acest stat de drept, să schimbăm lucrurile în bine. (...) Sunt alături de mine oameni, un grup de sprijin din PSD, unii mai vechi decât sunt eu, care am 23 de ani în PSD. Sunt alții care reprezintă sindicatele, Consiliul General, consilii, care reprezintă Parlamentul. În aproximativ trei săptămâni ne veți vedea la Sala Palatului, unde vom prezenta ce vrem să facem cu acest grup", a declarat Vanghelie, citat de Agerpres.

Marian Vanghelie nu a dorit să dea încă un răspuns concret în privința candidaturii sale la Primăria sectorului 5, lăsând să se înțeleagă că ar putea candida chiar la Primăria Capitalei. "Nu vreți un moment tipic cu 7 candidaturi? Să explodeze doamna Firea", a adăugat el.

Întrebat dacă a vorbit cu Mircea Geoană, Marian Vanghelie a spus: "Cine e dl Geoană? (...) În ziua când dl Geoană s-a dus la DNA, noi dimineață ieșeam de la arest. (...) Știți ce mi-au spus milițienii de acolo, care au o vechime? A avut dreptate bătrânul ce a zis. Restul deduceți dumneavoastră". Întrebat dacă "bătrânul" este Ion Iliescu, Vanghelie a confirmat că afirmația sa l-a vizat pe acesta.

"Am fost întrebat dacă îmi este frică. Doar nebunilor nu le e frică, dar vă spun sincer: îmi depășesc frica pentru că am coloană vertebrală. Nu le doresc nici măcar dușmanilor mei să li se întâmple lucruri care nu sunt în regulă. (...) Ne propunem să facem și un guvern din umbră ca să-i monitorizăm mai bine, fie că e guvernul bruxellez sau nu", a conchis Vanghelie.

ALEGERI BUCUREŞTI 2016. Anterior, surse apropiate fostului edil, citate de adevarul.ro, anunţau că Marian Vanghelie va candida la  Primăria Sectorului 5, având numărul de semnături necesar.

În plus, Vanghelie intenţionează chiar să pună bazele unui nou partid politic. Marian Vanghelie se află sub control judiciar în dosarul în care a fost trimis în judecată pentru luare de mită, abuz în serviciu şi spălare de bani.

Vanghelie a fost arestat preventiv în luna martie 2015, iar din 10 iulie- după ce a fost trimis în judecată, era în arest la domiciliu. În perioada în care a fost în arest la domiciliu, Vanghelie şi iubita sa, deputata PSD Oana Mizil, au devenit părinţii unei fetiţe care s-a născut, pe 3 septembrie, la un spital privat din Capitală. Vanghelie a primit atunci încuviinţarea instanţei să îşi părăsească locuinţa, două zile, pentru a asista la naşterea copilului său şi a face demersurile necesare pentru înregistrarea acestuia.

 

Etichete: alegeri bucuresti, alegeri locale 2016, Marian Vanghelie, marian vanghelie candidează, marian vanghelie primaria sector 5

0/1 COMENTARII
TPG
07 Apr 18:32
+0
VOTURI
-0
DACA SCHIMBA DENUMIREA IN "Partidului Dreptății Sociale" CREDE CA VA CASTIGA...MAI MULT, MULT MAI MULT ???
NU-I AJUNGE CAT A FURAT SECTORUL 5 IN ANII DE MANDAT SI ACUMA ESTE "GUNOIUL" BUCURESTIULUI ??
SA VINA SA FACA SECTORUL 5 LA FEL CA SI SECTORUL 1 , DIN BANII FURATI , IAR APOI MAI VEDEM DAC A MERITA SA MAI FIE PRIMAR.....

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE