Marș de la Piața Victoriei la Cotroceni, pe 1 iunie, organizat de sindicate din învățământ



Sindicatele din învățământ iau în calcul organizarea unui marș de la Piața Victoriei până la Cotroceni, pe 1 iunie.

Mars de la Piata Victoriei la Cotroceni, pe 1 iunie, organizat de sindicate din invatamant
Marș de la Piața Victoriei la Cotroceni, pe 1 iunie, organizat de sindicate din învățământ
Foto: alba24.ro

'Liderii de sindicat se vor întâlni vineri și vom emite o știre concretă din partea tuturor. Ne-am rezervat acea zi care se va transforma din Ziua Copilului în Ziua Profesorului nemulțumit. Asta avem până acum stabilit. Este vorba de un protest, de un marș. Am vrea să mergem de la Piața Victoriei până la Cotroceni, să plecăm de la premier către colega noastră care este acolo, mai lucrează în învățământ, doamna Iohannis', a afirmat Hadăr, conform agerpres.ro.

Învățământul superior românesc nu primește creșteri salariale în urma modificărilor care vor fi aduse sistemului de salarizare în sectorul bugetar iar reprezentanții acestui sector au afirmat marți că nu își asumă proiectul de act normativ în acest sens și că vor decide în zilele următoare cum vor reacționa.

"Nu văd nicio creștere mai nicăieri. Asistentul rămâne la 1.700-1.800 lei. Nicio creștere salarială. Un ipotetic 2%(...) Nu e nicio îmbunătățire. Se duc banii către Sănătate, către autoritățile publice centrale... Suntem total nemulțumiți și vom vedea cum vom reacționa zilele acestea. Nu mă așteptam să fim tratați atât de rău. Măcar la funcțiile din începutul carierei să avem creșteri semnificative. Din momentul de față evident că nu mai putem discuta cu reprezentantul Ministerului Muncii, cu domnul ministru, pentru că am crezut că va fi mai rațional. Probabil având în vedere suma mică de bani probabil nu a putut să organizeze și pentru Educație. A spus că e rândul Sănătății și noi trebuie să mai așteptăm. Și că va da un exemplu de mod de aranjare a grilei de salarizare pentru Sănătate. Pentru educație: zero", a afirmat, marți, Liderul Federației sindicale din învățământul superior Alma Mater, Anton Hadăr, la finalul discuțiilor de la Ministerul Muncii.

Acesta a subliniat că a primit noul proiect al Ordonanței privind salarizarea bugetarilor doar cu 31 de minute și câteva secunde înainte de începerea discuțiilor și că sistemul educațional nu a primit nici măcar a suta parte din ceea ce are nevoie.

Hadăr a subliniat că Federația pe care o reprezintă nu își asumă "sub nicio formă această Ordonanță și că este dezamăgit de importanța pe care o acordă Guvernul Educației și Învățământului superior.

"Un grad didactic precum un asistent rămâne la același salariu. Să îmi aducă Guvernul român asistenți la ore. Să vedem cine se va mai angaja pe 1.700-1.800 de lei impozabili, în sistem. Nu cred că trebuie să mai vorbim despre ce este în conținutul acestei Ordonanțe pe care nu ne-o asumăm sub nicio formă, nu o susținem și sunt dezamagit de importanța pe care o acordă Guvernul tehnocrat Educației și Învățământului superior", a mai spus liderul Alma Mater.

Restructurarea completă a sistemului de salarizare în Sănătate și introducerea unui sistem de premiere bazat pe condiții de reformă și criterii de performanță pentru personalul din sistemul de sănătate și pentru personalul didactic și didactic auxiliar, începând cu luna ianuarie 2017, sunt principalele modificări aduse de Legea salarizării bugetarilor.

Potrivit notei de fundamentare a proiectului de Ordonanță de urgență, în sistemul de sănătate, debutanții vor beneficia de o creștere suplimentară de 10% a salariilor, față de restul funcțiilor, pentru creșterea atractivității unei cariere în domeniu. Totodată, în sistemul de Sănătate și în Învățământ, vor putea fi pot acordate premii anuale, semestriale și trimestriale, în limita a 2% din cheltuielile cu salariile, cu încadrare în fondurile aprobate prin buget, în condițiile îndeplinirii unor criteriilor de performanță, care vor fi elaborate de Ministerul Sănătății și Ministerul Educației Naționale.

Alte modificări aduse de proiectul de Ordonanță privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, vizează eliminarea diferențelor de salarizare pentru funcții egale și muncă egală în cadrul aceleiași unități, prin aducerea salariilor la nivelul maxim aflat în plată la nivelul unității / instituției, pentru toate familiile ocupaționale, în limita alocărilor bugetare.

Impactul bugetar generat de modificările aduse sistemului de salarizare a personalului plătit din fonduri publice se ridică la 2,29 miliarde de lei anual.

Etichete: Învăţământ, marş, sindicate

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE