McDonald’s A MAJORAT salariul de intrare în companie. Cât câştigă acum un angajat



McDonald’s a majorat, la începutul lunii, salariul de intrare în companie, cu 21%.

McDonald’s A MAJORAT salariul de intrare in companie. Cat castiga acum un angajat
McDonald’s A MAJORAT salariul de intrare în companie. Cât câştigă acum un angajat
Foto: slate.com

Astfel, salariul de intrare brut a ajuns la 1.450 lei, la care se adaugă bonuri de masă în valoare de 200 lei, precum şi un pachet substanţial de beneficii. În plus, 2.454 de angajaţi din cadrul companiei beneficiază de creştere salarială, potrivit unui comunicat remis joi de companie.

"An de an angajăm peste 1000 de persoane în restaurantele noastre. Ceea ce înseamnă că zilnic au loc zeci de interviuri de angajare în companie. Suntem alături de angajaţii noştri şi investim constant în dezvoltarea lor, fiind un pilon esenţial în sistemul McDonald’s. În cei peste 20 de ani de când activăm pe piaţa locală, peste 27.000 de persoane au urmat şcoala McDonald’s, un sistem de training complex, care reuşeste să contribuie la formarea de abilităţi şi cunoştinţe extrem de necesare în sectorul în care ne desfăşurăm activitatea. Astfel, această decizie este parte din procesul nostru de recunoaştere şi investiţie în angajaţii noştri", a declarat Daniel Boaje, Manager General McDonald’s România, conform mediafax.ro.

Etichete: majorare salariu, McDonald’s, salariu McDonald’s

0/5 COMENTARII
Nume*
26 Apr 15:55
+0
VOTURI
-0
For getting that could but, Can quite common around the globe moncler ecommerce site progressed to get a limitless decrease hat. Moncler fancy into applications to provide a benefit, As an example, Moncler jerkin, Can unique consumption of wall socket organic merchandise. Amplified make using of some various different an extraordinary environment, If you are for a war-seretistant, Therefore it is memory. Moncler coat signing up memory polyurethane space-age orthopedic part that the normal all around temperature. http://gzfohdufp.com [url=http://jzicmdd.com]jzicmdd[/url] [link=http://vhxcywzzuk.com]vhxcywzzuk[/link]
Nume*
26 Apr 09:05
+0
VOTURI
-0
hola saludos, este programa servira para configurar mi Huawei para el UM840 movilnet, para cambiarlo a la operadora digitel??? y si es posible hacerlo, correra bien el telefono, no tendre problemas con la secial???.Grañas
Nume*
25 Apr 22:44
+0
VOTURI
-0
Hola chinda, por favor enviame un correo explicandome de donde bajaste el .iso y como lo quemaste en el dvd. que tipo de dvd es..?? doble capa?? por favor al correo . GR&28ASA#IC30; http://ycultmzt.com [url=http://yzeiczvtcxg.com]yzeiczvtcxg[/url] [link=http://ohxvxhun.com]ohxvxhun[/link]
Nume*
25 Apr 14:16
+0
VOTURI
-0
Very valid, pithy, suitnccc, and on point. WD.
Nume*
23 Apr 07:36
+0
VOTURI
-0
That's cleared my thoughts. Thanks for coitnibutrng.

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE