Medic: Legea prin care șoferii ar trebui să își ia aviz că nu suferă de apnee în somn NU se aplică



Președintele Societății Române de Pneumologie, prof. dr. Florin Mihălțan, atrage atenţia că, deși există o lege din 2015 care prevede ca șoferii să obțină un aviz medical care să ateste dacă suferă sau nu de apnee în somn, aceasta nu se aplică, iar cei mai mulți conducători auto, care se confruntă cu această afecțiune, își reiau activitatea fără să fie monitorizați.

Legea prin care soferii ar trebui sa ia aviz ca nu sufera de apnee in somn nu se aplica
Legea prin care șoferii ar trebui să ia aviz că nu suferă de apnee în somn nu se aplică

"Legea la ora actuală nu se aplică în sistemul în care ni-l dorim noi. Pacientul sesizat de medicul de familie sau de cel care îl vede prima dată trebuie să fie expertizat, să fie într-un centru de boli profesionale, pentru că poate să fie și o boală profesională. Trebuie să facă poligrafie sau polisomnografie și, ulterior, trebuie să beneficieze de un aparat (de monitorizare a somnului — n.r.) cel puțin două luni pentru a fi reintegrat ca șofer, așa se procedează în multe țări. Nu poate să meargă de pe o zi pe alta, ai depistat cazul, nu ai făcut tratament și el se duce din nou și își reia șofatul", a declarat, într-o conferință de presă, prof. dr. Florin Mihălțan, citat de Agerpres.

El a adăugat că acești șoferi depistați cu această problemă trebuie să fie monitorizați. "Să te asiguri că el este compliant la tratament, dacă nu este compliant la tratament în multe țări nu își primește carnetul de conducere și nu își reia activitatea până când nu se dovedește că terapia indicată a fost respectată și are un beneficiu de la el — excluderea somnolenței la volan", a explicat Mihălțan.

În opinia sa, ar trebui să existe o colaborare între autorități și medici.

"Am făcut demersuri în acest sens la toate nivelurile, am atras atenția (...) că UE impune un drum pe care trebuie să îl parcurgă fiecare șofer de la momentul depistării la momentul obținerii carnetului prin intermediul unui specialist care să depisteze, să trateze și să controleze", a menționat Mihălțan.

Medicul a precizat că în momentul intrării în vigoare a legii a fost un "boom de interes" din partea celor cărora le expirau carnetele de conducere, după care acesta a scăzut. El a susținut că șoferii ar trebui să completeze un chestionar.

"Cred că până la urmă va trebui să se pornească cu un chestionar pe care să îl facă orice șofer la momentul în care se duce să își înceapă demersurile de carnet, chestionar cu care ulterior să se adreseze unui specialist somnolog dacă îndeplinește criteriile respective de risc", a susținut Mihălțan.

Președintele Societății Române de Pneumologie a subliniat că există 55 de laboratoare specializate în acest sens și în jur de 100 de medici.

Conferința a fost organizată cu ocazia Zilei Mondiale a Somnului, care este marcată pe 18 martie.Ziua Mondială a Somnului se desfășoară în acest an sub sloganul "Somnul odihnitor este un vis accesibil" și pune accentul pe faptul că cele mai multe tulburări de somn pot fi prevenite sau tratate.

Etichete: apnee, apnee somn, certificat medical soferi, şoferi, soferi apnee

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h